Biografie

Bruce Willis s-a nascut intr-o baza militara americana in Idar-Oberstein, Germania de Vest. In 1957, parintii sai (David Willis - soldat american si Marlene - de origine germana) s-au intors impreuna cu fiul lor de doi ani, Bruce, in Penns Grove, New Jersey.

Bruce Willis a devenit faimos in perioada 1980, realizandu-si o cariera de actor de invidiat la Hollywood, facand mari furori in special cu rolul sau John McClane in seria "Die Hard". A fost casatorit cu actrita Demi Moore avand impreuna trei fete inainte de divortul lor din 2000 dupa treisprezece ani de casatorie. Pe langa cariera sa de actor, Bruce si-a dezvoltat si cealalta latura a sa, muzica, scotand cateva albume si aparand in numeroase show-uri de televiziune si a reusit remarcabila realizare de a juca in peste 60 de filme.

Specializat in filme de suspans, joaca de regula rolul politistului / detectivului curajos, inteligent si mucalit care alterneaza tirul gloantelor cu cel al vorbelor de duh.

BRUCE WILLIS și-a demonstrat versatilitatea incredibilă într-o carieră care a inclus roluri extrem de diverse, de la boxerul din filmul lui Quentin Tarantino, “Pulp Fiction” (câștigător al Palme D’Or la Cannes, în 1994), contractorul afemeiat din filmul lui Robert Benton “Nobody’s Fool,” curajosul călător spațial din filmul lui Terry Gilliam “12 Monkeys,” veteranul din Vietnam traumatizat în pelicula lui Norman Jewison “In Country,” psihologul plin de compasiune din filmul lui M. Night Shyamalan nominalizat la Oscar, “The Sixth Sense” (rol pentru care a câștigat Premiul People’s Choice) și – desigur - rolul său emblematic, detectivul John McClane din seria de filme “Die Hard”.
Lungul șir de filme în care a jucat include producții semnate de regizori apreciați precum Michael Bay (“Armageddon”), M. Night Shyamalan (“The Sixth Sense” and “Unbreakable”), Alan Rudolph (“Mortal Thoughts,” “Breakfast of Champions”), Walter Hill (“Last Man Standing”), Robert Benton (“Billy Bathgate,” “Nobody’s Fool,”), Rob Reiner (“The Story of Us”), Ed Zwick (“The Siege”), Luc Besson (“The Fifth Element”), Barry Levinson (“Bandits,” “What Just Happened”), Robert Zemeckis (“Death Becomes Her”) și Robert Rodriguez (“Sin City,” “Grind House”).

Palmaresul său cinematografic mai include titluri precum “The Jackal,” “Mercury Rising,” “Hart’s War,” “The Whole Nine Yards” (și continuarea sa, “The Whole Ten Yards”), “The Kid,” “Tears of the Sun,” “Hostage,” “16 Blocks,” “Alpha Dog,” “Lucky Number Slevin” și “Perfect Stranger.” A fost vocea lui Mikey, bebelușul șmecher din “Look Who’s Talking” și “Look Who’s Talking Too”, dar și a personajelor RJ & Spike din filmul de animație “Over the Hedge” și “Rugrats Go Wild!”

Cel mai recent proiect al său a fost rolul jucat alături de Tracey Morgan, în filmul de acțiune/comedia lui Kevin Smith “A Couple of Dicks.”

Pe lângă rolurile sale actoricești, Willis a produs “Hostage” și “The Whole Nine Yards” și a fost producătorul executiv pentru “Breakfast of Champions,” o adaptare după romanul best-seller al lui Kurt Vonnegut. Împreună cu fratele său, David Willis, și partenerul de afaceri Stephen Eads, este co-fondator al Willis Brothers Films, o companie de producție de film cu sediul în Los Angeles.

Bruce Willis a fost recompensat cu o stea pentru filmele sale, situată în partea de nord, aria 6900, pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood.