Biografie

 

Simpaticul actor s-a născut la 24 decembrie 1984 în Istanbul. Are o sora cu cinci ani mai mica. Actorul își amintește și astăzi că în copilărie iubea la nebunie desenele animate, iar întrebat fiind de sora sa ce va deveni când va crește mare, el îi răspunde că va deveni Batman. Burak a copilărit și a crescut în Istanbul.

Când a venit timpul să dea la facultate, mama sa a hotărât că facultatea de Arte este cea mai potrivită alegere pentru el. Și asta datorită talentului său la pictură. Fiind pregătit de mama sa, Burak reușește să intre la facultate la Universitatea Marmara, unde învață și arta fotografiei. Are și un masterat. În anul doi de studii, îndrumat de tatăl său, Burak participă la concursul Best Model of Turkey 2003, dar nu obține nici un loc.

În 2005 Burak își mai încearcă o dată norocul și se alege cu locul întâi. Acesta semnează un contract cu agenția de modeling Ugurkan Erez. A urmat apoi un alt concurs – Best Model of the World, unde actorul a obținut locul doi. Nu se aștepta să ajungă așa departe, deși tatăl său a crezut mereu în potențialul lui. În timp ce activa ca model în 2006 a primit oferta de a juca în serialul Eksi 18. Acesta a fost primul lui rol după care au urmat și altele.