Biografie

A absolvit Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1962 și împreună cu colegii săi de an, a fost repartizată la Teatrul de Stat din Târgu Mureș, unde au înființat secția română de teatru. În prezent este actriță a Teatrului Nottara din București. Joacă un rol principal în cel de-al doilea film al lui Călin Netzer, Medalia de onoare. 

Camelia Zorlescu s-a născut la data de 02.05.1938, la Galați, România, și a decedat la data de 25.07.2022, la București. De mică, a simțit care îi e drumul: cânta, dansa, spunea poezii pe scena din curtea bunicilor. Și joaca i-a devenit profesie. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesorilor Dina Cocea, Ion Cojar și Ion Olteanu. A fost repartizată la Teatrul de Stat din Târgu Mureș, unde a luat primul premiu important, pentru rolul din „Doi pe un balansoar”, spectacol în care îl avea partener pe Constantin Diplan. Din 1965, a fost actriță a Teatrului „Nottara”. A venit prin concurs, alături de Ștefan Iordache și Gilda Marinescu, sub directoratul lui Horia Lovinescu. Primul rol aici a fost în 1966, în spectacolul „Au fost odată două orfeline”, în regia Sandei Manu, alături de o distribuție remarcabilă: Liliana Tomescu, Melania Cârjă, Ștefan Tapalagă. A fost distribuită în spectacole care au făcut săli pline: „Meșterul Manole” de Octavian Goga, regia: Ion Olteanu, „O casă onorabilă” de Horia Lovinescu, regia: Lucian Giurchescu, „Othello” de Willliam Shakespeare, regia: Cornel Todea, „Năzdrăvanul Occidentului” de J.M. Synge, regia: Ion Olteanu, „Ultima oră” de Mihail Sebastian, regia: Valeriu Moisescu, „Audiență la consul” de Ion Brad, regia: Ion Cojar, „Timon din Atena” de William Shakespeare, regia: Dinu Cernescu, „Sentimente și naftalină” de Sidonia Drăgușanu, regia: Mihai Berechet, „Pensiunea doamnei Olimpia” de I.D. Șerban, regia: Constantin Dicu, „Karamazovii” de Horia Lovinescu, regia: Dan Micu, „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian, regia: Alexandru Dabija, „Brățara falsă” de Paul Everac, regia: Eugen Todoran, „Scapino”, după Molière, regia: Alexandru Dabija, „Floarea de cactus” de Pierre Barillet și Pierre Gredy, regia: Mircea Cornișteanu, „Într-o dimineață” de Mihai Ispirescu, regia: Dan Micu, „Henric al IV-lea” de Luigi Pirandello, regia: Dominic Dembinschi, „Păguboșii”, după M.R. Paraschivescu, regia: Gelu Colceag, „Sinucigașul” de Nicolai Erdman, regia: Cornel Mihalache, „Prințul negru” de Iris Murdoch, regia: Cornel Todea, „Întâlnire la Senlis” de Jean Anouilh, regia: Geo Saizescu, „Soțul păcălit” de Molière, regia: Mircea Cornișteanu, „Titanic vals” de Tudor Mușatescu, regia: Dinu Cernescu, „Aniversarea” de Thomas Vinterberg și Mogens Rukov, regia: Vlad Massaci. A jucat în filme semnate de regizori importanți: Manole Marcus, Sergiu Nicolaescu, Alecu Croitoru, Nicolae Corjos, Nae Caranfil. Pentru rolul din filmul „Medalia de onoare”, regia: Călin Peter Netzer, a fost nominalizată la Premiile Gopo, pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar într-un film de ficțiune. A fost căsătorită cu actorul Mihai Verbițchi.