Cara Williams, a fost actriță de film și de televiziune, care s-a născut la data de 29.06.1925, în Brooklyn, New York. A rămas memorabilă pentru rolul mamei văduve din filmul The Defiant Ones / Lanțul -1958, cu Sidney Poitier și Tony Curtis, rol pentru care ea a fost nominalizată la Premiul Oscar, la categoria Cea mai bună actriță în rol secundar. La televiziune s-a remarcat în rolul Gladys Porter din serialul Pete și Gladys (1960-1962) cu Harry Morgan, rol pentru care ea a fost nominalizată la Premiul Emmy, la categoria Cea mai bună actriță de comedie. Cariera ei a durat trei decenii incluzând peste cincizeci de filme și producții de televiziune, printre care se numără: Happy Land -1943, Boomerang -1947, cu Dana Andrews, The Saxon Charm -1948, Meet Me in Las Vegas -1956, The Helen Morgan Story -1957, Never Steal Anything Small -1959 cu James Cagney și The Man from the Diners' Club -1963, cu Danny Kaye. A apărut în seriale, precum Pete and Gladys, și în spectacole, ca The Cara Williams Show (1964-1965). În privința vieții personale, Williams a fost căsătorită de trei ori și a avut doi copii. A fost căsătorită întâi cu Jockey Gray, din 1945 până în 1947, apoi cu actorul John Drew Barrymore, din 1951 până la divorțul lor din 1959. Au avut un copil, John Blyth Barrymore, născut în 1954, care a devenit actor și regizor. Williams s-a măritat apoi cu Asher Dann, un antreprenor din Los Angeles.