Biografie

Carlos Augusto Alves Santana s-a născut în orașul mexican Autlan de Navarro, la 20 iulie 1947. Provenind dintr-o familie cu trecut muzical, Carlos și-a dezvoltat de mic interesul pentru muzică, cântând la vioară la vârsta de cinci ani, potrivit site-ului www.thefamouspeople.com.

Atracția artistului față de chitară a început câțiva ani mai târziu, atunci când familia lui s-a mutat în Tijuana. Printre idolii săi se aflau John Lee Hooker, T. Bone Walker și B.B. King. În 1961, se mută în orașul american San Francisco, unde a absolvit liceul Mission High School, în 1965.

La sfârșitul anului 1966, chitaristul Tom Frazier formează o trupă rock care îi includea pe Santana (chitară/vocalist), Mike Carabello (percuție), Rod Harper (tobe), Gus Rodriguez (chitară bass) și Gregg Rolie (solist). Trupa s-a numit Santana Blues Band, deși tânărul artist nu era considerat frontman-ul formației.

În timp, numele trupei a rămas Santana, aceasta schimbându-și componența (Carlos Santana, Gregg Rolie, David Brown - la bass, Bob ''Doc'' Livingston - la tobe și Marcus Malone - percuționist). Promoterul Bill Graham le-a aranjat membrilor formației susținerea unui concert la Fillmore. În aceeași perioadă, Carlos Santana a debutat cu o înregistrare, ca invitat, în ''The Live Adventures of Mike Bloomfield and Al Kooper''.

Influențele latino au fost însușite de artist mai târziu, atunci când trupa a descoperit că ritmurile latino ale unor melodii antrenează mult mai multă audiență la dans.

Tot atunci, formația a semnat un contract cu Columbia Records (CBS), potrivit www.horion.ro. Primul album înregistrat nu i-a mulțumit pe artiști, determinându-i să facă niște schimbări. Astfel, Livingston a părăsit trupa, în locul lui fiind adus Michael Shrive, puternic influențat de jazz și rock. Marcus Malone a părăsit și el trupa din cauza unor probleme personale, locul lui fiind luat de unul dintre membrii fondatori - Mike Carabello. Împreună cu acesta a venit și Jose Chepito Areas, percuționist din Nicaragua, a cărui experiență a adus adevărata schimbare.

Bill Graham, fan declarat Santana încă de la începuturile trupei, i-a convins pe organizatorii festivalului Woodstock Music and Art Festival să accepte apariția formației pe scenă, chiar dacă aceasta încă nu lansase vreun album. Impresia creată a fost extraordinară.

Prestația trupei a devenit celebră odată cu cele 11 minute de instrumental ''Soul Sacrifice'' din filmul Woodstock, iar includerea lor pe soundtracklist-ul le-a asigurat o deosebită popularitate.

Primul album, intitulat ''Santana'', a fost un succes major, atingând locul 4 în Billboard, iar single-ul ''Evil Ways'' locul 9 în Hot 100. Anul 1970 a fost, însă, vârful comercial al celor de la Santana prin apariția celui de-al doilea album ''Abraxas'', care a atins prima poziție în topurile americane și vânzări de peste patru milioane de exemplare.

Cheia succesului le-a oferit-o pianistul Alberto Gianquinto, care a sfătuit grupul să își îndrepte atenția mai mult asupra unor compoziții compacte din punct de vedere structural. În 1998 primele două albume semnate Santana au fost introduse în Rock and Roll Hall of Fame.

Succesul cunoscut a început să pună presiune pe membrii formației. Rolie și alți componenți ai grupului doreau să imprime o direcție hard rock, sound care îi făcuse cunoscuți.

Pe de altă parte, Carlos nu dorea să se despartă de afinitățile sale față de blues sau jazz, influențat de altfel de admirația sa față de Miles Davis și John Coltrane, dar și de interesul crescând față de religie și meditație. Deși Areas s-a îmbolnăvit grav, Carlos a dorit ca formația să meargă mai departe, aducând noi membri (mai întâi Willie Bobo - pentru o scurtă perioadă - și mai apoi Coke Escovedo). Mike Carabello a considerat însă că nu este corect ca formația să mai apară în public fără Areas. Aducerea lui Neal Schon a constituit un impuls pentru formația ce se destrăma, ajutând astfel la apariția celui de-al treilea album, denumit ''Santana 3''. 

În 1972, Santana, Neal Schon și Coke Escovedo s-au alăturat fostului toboșar de la Band of Gypsies - Buddy Miles, susținând un concert live la Diamond Head Crater (Hawaii). A rezultat un album care a fost premiat, mai ales datorită popularității lui Santana.

Acesta, împreună cu componenții rămași în trupă, a început lucrul la un nou album - ''Caravanserai''. În timpul înregistrărilor de studio (primăvara lui 1972), Santana și Michael Shrieve aduc noi muzicieni: percuționiștii James Mingo Lewis și Armando Peraza și basiștii Tom Rutley și Doug Rauch. La clape noile achiziții au fost Wendy Haas și Tom Coster.

În urma acestor schimbări, Gregg Rolie și Neal Schon au părăsit trupa la sfârșitul sesiunii de înregistrări. Rolie se va stabili în Seattle, unde va deschide un restaurant împreună cu tatăl său, devenind și membru fondator al trupei Journey (căreia i se va alătura și Neal Schon).

Albumul ''Caravanserai'' s-a bucurat de critici deosebit de favorabile, primind și distincția de platină.

În 1972, Carlos a devenit fan al formației The Mahavishnu Orchestra și al chitaristului John McLaughlin. Cunoscând interesul artistului pentru meditație, McLaughlin îl introduce pe Santana guru-lui său Sri Chinmoy. Chinmoy îl va accepta ca discipol în 1973, iar Santana va primi numele ''Devadip'' - însemnând ''Lampa și ochiul lui Dumnezeu''.

Santana și McLaughlin au înregistrat un album - ''Love, Devotion, Surrender'' - împreună cu membri ai Santana și Mahavishnu Orchestra, dar și cu percuționistul Don Alias și Larry Young, ambii apărând în clasicul lui Miles Davis - ''Bitches Brew'' în 1969.

În 1973, Carlos obține drepturile legale asupra trupei și formează o nouă versiune a formației Santana: Armando Peraza și Chepito Areas la percuție, Doug Rauch la bass, Michael Shrieve la tobe, Tom Coster și Richard Kermode la clape. Mai târziu, Carlos îl va recruta pe vocalistul de jazz Leon Thomas pentru un turneu în Japonia, show ce va fi înregistrat pe albumul ''Lotus''.

Anii '70 - '80 vor fi marcați de multe apariții discografice semnate Santana (''Shango'', ''Havana Moon'', ''Beyond Appearances'' etc.) dar și de nenumăratele schimbări ce vor interveni în componența trupei. Este perioada unor colaborări cu Alice Coltrane, Keith Olson, Jerry Wexler sau Wayne Shorter.

În 1990, Santana va renunța la colaborarea de 22 de ani cu Columbia Records și va semna cu Polygram, potrivit www.thefamouspeople.com. Cel mai de succes produs Santana al anilor '90 a fost ''Supernatural'' (1999), pe care apar colaborările cu Bobby Martin, Rob Thomas, Eric Clapton, Lauryn Hill, Wyclef Jean, Mana, Dave Matthews, KC Porter și alții.

Primul single s-a numit ''Smooth'' - colaborarea cu vocea lui Rob Thomas dovedindu-se a fi extrem de prolifică, piesa cunoscând un succes enorm. ''Supernatural'' a luat 25 de discuri de platină, fiind albumul cu cea mai bună vânzare a lui Santana. S-a aflat pe locul întâi în lista Billboard și s-a menținut pe această poziție 12 luni, câștigând nouă premii Grammy.

De fapt, acesta a fost începutul unor colaborări de succes cu nume mari din lumea muzicală contemporană precum Michael Jackson, P.O.D., Seal, Michelle Branch, Chad Kroeger, Alex Band, Shakira etc.

În 2002, Santana a scos pe piață ''Shaman'', printre artiștii invitați fiind P.O.D., Seal și Michelle Branch.

În 2005, este lansat albumul ''All That I Am'' ("Todo Lo Que Soy"), incluzând printre artiștii invitați pe Big Boy, Mary J. Blige, Black Eyed Peas, Los Lonely Boys, Sean Paul, Kirk Hammett, Steven Tyler (de la Aerosmith) și Robert Randolph, și înregistrând un succes enorm. Cel mai cunoscut single al materialului este piesa ''Cry Baby Cry'' featuring Sean Paul.

Doi ani mai târziu a colaborat la lansarea piesei ''Into the Night'' cu Chad Kroeger, vocalistul de la Nickelback, care a fost considerată una dintre cele mai bune melodii ale anului.

În 1977, Santana a fost primul câștigător onorific a lui CBS Records Crystal Globe Award pentru că a vândut peste cinci milioane de albume în toată lumea. A primit un Grammy pentru cel mai bun spectacol instrumental rock în 1988. 

În 1996, Carlos a primit Honor Billboard Century, cea mai mare onoare pe care o putea da Billboard Magazine, pentru munca sa creativă. A fost numit ''Leyenda de la Música Latina del Ańo'' de către Chicano Music Awards în 1997. La 17 august 1998, Carlos a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame.

În 2014 a lansat ''Corazon'', la care a colaborat cu ChocQuibTown, Lila Downs, Gloria Estefan, Fabulosos Cadillacs, Juanes, Ziggy Marley (fiul lui Bob Marley - n.r.), Miguel, Nina Pastori, Diego Torres, Samuel Rosa of Skank, Cindy Blackman Santana, Romeo Santos, Soledad, Wayne Shorter. Albumul a primit U.S. Latin Double Platinum și a fost în topul vânzărilor Latin Music în SUA șase săptămâni la rând.

La finalul anului 2014, Carlos Santana a lansat volumul ''The Universal Tone: Bringing My Story to Light'', care reprezintă o colecție de pagini cu mărturisiri, povești personale legate de pasiunea pentru muzică și redescoperirea sa în diverse etape ale vieții, notează site-ul www.santana.com.

Carlos Santana s-a implicat în multe cauze sociale și umanitare. The Milagro Foundation, creată de Carlos Santana și familia sa în 1998, a asigurat peste cinci milioane de dolari pentru programe de sprijinire a copiilor și tinerilor în zone ale artei, educației și sănătății. 

Santana a devenit cetățean american naturalizat în 1965. Peste opt ani, în 1973, Carlos Santana s-a căsătorit cu Deborah King, cu care are trei copii. Cei doi au divorțat în 2007. S-a căsătorit cu Cindy Blackman în 2010 și locuiește în prezent în Las Vegas.