Carrie Coon este una dintre cele mai curtate actrițe de la Hollywood, cu un portofoliu impresionant în film, televiziune și teatru și cu o nominalizare la premiul Tony pentru rolul Honey din Who's Afraid of Virginia Woolf?.
În octombrie 2014 Coon debutează pe marele ecran cu Gone Girl, alături de Ben Affleck și Neil Patrick Harris, care spune povestea lui Nick (Affleck), un bărbat a cărui căsnicie o ia razna când soția lui dispare și devine suspect de crimă. Coon e Margo Dunne, sora geamănă a lui Nick.
Pe micul ecran, Coon a apărut în Intelligence, Ironside, Law & Order: SVU și The Playboy Club.
A mai jucat în piesele de teatru: The Diary of Anne Frank, Our Town, Three Sisters, The March, The Girl in the Yellow Dress, The Real Thing, Magnolia, Bronte și Anna Christie.