Biografie

Alexandra Cătălina Grama (fostă Ionescu) (Jojo) este o actriță și cântăreață româncă populară în special datorită colaborării la realizarea emisiunii DIVERTIS. Numele ei de scenă, Jojo, provine de la cuvintele jeunne et jollie. S-a născut la 22 aprilie 1981. La vârsta de 14 ani a urmat un curs de modeling. La unul dintre casting-uri a fost remarcată de revista Salut, pentru care participa la o preselecție și a înceut să colaboreze cu postul de televiziune Pro TV. În acea perioadă a înființat și formația U-nite, unde este solistă alături de doi rapperi. Această experiență a durat doi ani și în tot acest timp au compus o serie de single-uri, remixând la un moment dat piese ale formației Compact. Cu noua sa trupă, a fost invitată într-o ediție a emisiunii Tip Top Mini Top.

I s-a propus să prezinte știrile la emisiunea Kiki Riki Miki, alături de Horia Brenciu, mai târziu devenind gazda acestei emisiuni. În 2000 începe colaborarea muzicală cu Xtra Records, proiectul fiind inițiat în luna aprilie. Piesa "Roz" a beneficiat de un videoclip regizat de Grațian Găldău și produs de Silver Bullet, care a câștigat premiul anului 2000 - Otto în România, eveniment organizat de Bravo România și MTV Northern Europe. Jojo a studiat actoria la clasa maestrului Virgil Ogășanu și a luat lecții de canto. A pozat și în revista Playboy.