Biografie

Prenumele ei amintește de un instrument, iar numele de familie de scriitorul care i-a fost tată. Cella Delavrancea a dovedit că pianul era vocația ei. A luat primele lecții la trei ani și a ajuns primul artist român care a participat la sărbătoarea propriului centenar – Cella Delavrancea a cântat printre noi vreme de 104 ani, de la 1887 până în 1991. Această femeie unică pentru muzica românească a stat de vorbă cu Caragiale, a fost contemporană cu toți membrii casei regale, a trecut prin cele două războaie mondiale și a apucat să își vadă țara liberă de comunism.

Dar nu longevitatea în sine o face remarcabilă, ci talentul unic. Un vals pe care l-a cântat la vârsta de 9 ani, în fața lui I.L. Caragiale, la Viena, l-a interpretat și la 90 de ani pe scena Ateneului Român. Impecabil. Ca foarte multe femei, a fost un pedagog excelent și a reușit să își transmită harul mai departe.

“Sunt bucuroasă să constat că talentele feminine pot sfida realizările bărbaților”, spunea Cella Delavrancea.