Biografie

Brown s-a născut în Tappahannock, Virginia, părinți lui fiind Joyce Hawkins și Clinton Brown. Acesta a fost influențat de muzica unor artiști ca Michael Jackson, Donny Hathaway, Otis Redding sau Sam Cooke. La vârsta de 11 ani își descoperă talentul vocal și își dorește să devină interpret.

La vârsta de treisprezece ani, talentul lui Brown a fost descoperit de o echipă de producători locali, care au vizitat benzinăria tatălui său în căutare de noi talente. De atunci el și-a început cariera, înregistrând timp de doi ani și mutându-se la New York. Echipa de producție ce l-a descoperit pe artist i-a organizat o audiție cu vicepreședintele casei de discuri Def Jam, Tina Davis, care este în momentul de față managerul său. La începutul anului 2005 a început să lucreze la primul său album de studio, cu producătorii Scott Storch, The Underdogs, Dre & Vidal, Bryan Michael Cox, Bow Wow, și Jermaine Dupri.

În 2004, Chris a abandonat școala și a început lucrul la primul album de studio al său. Albumul a debutat direct pe locul 2 în clasamentul Billboard 200 din SUA, cu vânzări de peste 155.000 de exemplare în prima săptămână.

Brown a apărut la început în două seriale ca invitat, acestea fiind One on One și The Brandon T. Jackson Show. De asemenea, artistul, a avut un rol de minor în serialul de televiziune The O.C., al canalului FOX. Primul rol proeminenet într-o producție l-a obținut în ianuarie 2007, în filmul Stomp The Yard, unde au mai fost distribuiți și Ne-Yo, Megan Fox și Columbus Short. Următoarea sa apariție în lumea cinematografiei a fost în filmul This Christmas, pentru care a realizat și un videoclip. Brown a mai apărut și în The Suite Life of Zack & Cody ca invitat special.