Biografie

Christel Khalil este o actriță de origine americană. S-a născut în Los Angeles, California. Tatăl ei e de origine pakistaneză, în timp ce mama sa, Belita Edwards, se trage din afro-americani (mama) și caucazieni (tatăl). Este cea mai mică dintre cei patru copii ai familiei, având trei frați mai mari: Alex, Adam și Chris.

Khalil este cel mai bine cunoscută pentru rolul său Lily Ashby din "The Young and the Restless" (Tânăr și neliniștit). A jucat mai întâi de pe 15 august 2002 până pe 2 septembrie 2005, ca să revină în serial un an mai târziu pe 7 noiembrie 2006. În perioada în care a lipsit din distribuție, rolul lui Lily a fost interpretat de Davetta Sherwood.

Khalil a avut câteva roluri minore în filme precum Dragon Fury, Matilda, Interview With the Assassin și White Like the Moon. De asemenea, a împrumutat vocea Corneliei Hale din animația W.I.T.C.H. și a apărut și în câteva seriale TV ca That's So Raven și Malcolm in the Middle.

În august 2012, a fost confirmat zvonul conform căruia Christel Khalil părăsește The Young and the Restless după ce actrița n-a ajuns la un acord cu producătorii serialului în ceea ce privește negocierea contractului ei.

În septembrie 2008, s-a căsătorit cu Stephen Hensley, iar 2 ani mai târziu a născut un băiețel, Michael Caden Hensley, pe 17 aprilie 2010. Pe 14 februarie 2012, de Valentine's Day a confirmat în show-ul "The Talk" că nu mai este căsătorită.

Este prietenă foarte bună cu fosta ei colegă de serial Lyndsy Fonseca.