Biografie

Christine Delaroche (născută la 24 mai 1944) este o actriță și cântăreață franceză. A apărut în 26 de filme și emisiuni de televiziune din 1965. A jucat în filmul din 1966 Un monde nouveau, care a fost regizat de Vittorio De Sica. Pe numele ei adevărat Christine Palle,  a urmat simultan studii de sociologie la Sorbona și artă dramatică cu Tania Balachova. În 1963, a fost admisă la Conservator la clasa lui Robert Manuel. A debutat în teatru în 1964, apoi la televiziune în 1965 unde a fost rivala brunetă ingenuă a celeilalte brunete mai tulburătoare, Juliette Gréco, în telenovela de succes care a făcut să tremure telespectatorii timp de patru săptămâni: "Belphégor" de Claude Barma. Apoi, o regăsim în trei filme importante între 1966 și 1967 cu Montgomery Clift in "L'Espion", cu Bourvil din "Les Arnaud", iar in adaptarea pentru televiziune "Visul unei nopți de vară" de Jean-Christophe Averty, ea este Hermia și îi dă replica lui Claude Jade. Totodată, în anii 1960-70, a înregistrat 45 de albume cu cântece compuse în special de soțul ei de atunci, cântărețul Guy Bontempelli, de care ulterior s-a despărțit. Cele mai cunoscute titluri ale sale sunt Les Tigres et les Minets (text de Pierre Saka și muzică de Jean Bernard, 1967) și Je les aime comme ça (text și muzică de Guy Bontempelli, 1968). A fost căsătorită cu editorul Olivier Orban (25 octombrie 1967), cu compozitorul Guy Bontempelli și cu dirijorul Michel Guillaume. În septembrie 2004, s-a căsătorit cu avocatul Yves Tournois, prieten și consilierul ei de multă vreme.