Biografie

Cindy Crawford, pe numele ei adevarat Cynthia Ann Crawford, s-a nascut pe 20 februarie 1966 in DeKalb, Ilinois, SUA. Este fiica lui Jennifer Sue Crawford- Moluf si a lui John Crawford. Are 1 metru si 78 centimetri inaltime si 59 de kilograme. Dimensiunile sale sunt 86-66-91 cm.

Cindy a fost descoperita la varsta de 16 ani de catre un fotograf. A concurat la competitia Elite Model Management's Look of the Year pe cand avea 17 ani, iar apoi a fost reprezentata de Elite modeling agency din Chicago.

Tanara a absolvit Liceul din DeKalb in 1984, iar apoi a inceput sa lucreze ca model. Dupa ce a pozat pentru fotograful Viktor Skrebneski in Chicago, Cindy s-a mutat in Manhattan in 1986.

In cursul anilor '80 si '90, Crawford a fost una dintre cel mai bine cotate supermodele americane. A avut numeroase aparitii in reviste celebre precum: Vogue, W, People, Elle, Cosmopolitan sau Allure. Cindy a mai aparut in diverse reclame si spoturi TV, precum si in cateva filme si seriale.

Intre 1991 si 1995, modelul a fost casatorita cu celebrul actor Richard Gere. In 1998 s-a casatorit cu Rande Gerber si a dat nastere la doi copii, Presley Walker, nascut pe 2 iulie 1999 si Kaia Jordan, nascuta pe 3 septembrie 2001.

In 2000, Cindy Crawford a renuntat la modeling. In 2005 a creat o linie de produse de infrumusetare alaturi de doctorul Jean Louis Sebagh.