Născut în 1976, Claudiu Mitcu a absolvit Academia de Stiințe Economice din București. A lucrat timp de 8 ani ca editor la Televiziunea Română, apoi, în anul 2004, a înființat compania de producție și postproducție Wearebasca. Este producătorul filmului „Monștri.” selectat în secțiunea Forum la Berlinala 2019 și recompensat cu premiul juriului cititorilor Tagesspiegel, dar și cu Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Sofia.
A regizat documentarele „Circul Vesel” și „Australia”, produse de HBO România, „Rețeaua”, coprodus de Parada Film și HBO România, „Nisipuri”, „Noi doi”, „Maria”, „Paștele blajinilor”, „Procesul”, „Aniversare”, a produs filme documentare ca „Petrecere” și „Concurs la Ciupelnița”, scurtmetrajele „Scor Alb”, „Bad Penny”, „Mă cheamă Costin”, „Miss Sueno”, și a coprodus scurtmetrajele „Kowalski” și „Ramona” (premiul Canal+ în secțiunea Semaine de la Critique a Festivalului de la Cannes 2015), regizate de Andrei Crețulescu.