Biografie

Cleo Moore, pe numele complet Cleouna Moore, a fost actriță, care s-a născut la data de 31.10.1929, în Baton Rouge, Louisiana, SUA, și care a decedat la data de 25.10.1973, în Inglewood, California, SUA. A fost fiica unui antreprenor de construcții. Ambii părinți au fost implicați în politica democratică. Ei au mai avut trei copii: Mara Lea, Voni Moore și Jonnie Moore. Cleo a jucat în piese de teatru din liceu. Când avea doar 15 ani, ea s-a căsătorit cu Palmer Long, fiul lui Huey „Kingfish” Long, în 1944. (Tatăl lui Palmer fusese mult timp unul dintre cei care marcaseră politica în Louisiana, mai întâi servind ca guvernator și apoi ca senator. A fost asasinat în 1935, în capitală. Căsătoria lui Cleo a fost sortită eșecului, după doar șase săptămâni. După ce Cleo a terminat liceul, s-a mutat cu familia în California, unde tatăl ei anticipa sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și boom-ul construcțiilor care era de așteptat să urmeze. În California, ea a fost descoperită de un căutător de talente de la studioul RKO în timp ce participa la un meci de box pe Stadionul Hollywood Legion și a fost convinsă să facă un test pentru ecran, pe care l-a trecut. Primul ei film a fost Congo Bill (1948). Apoi s-a întors să lucreze la afacerea de construcții a familiei ei și a făcut modeling. În 1950, blonda a apărut în mai multe filme, dintre care westernul Rio Grande Patrol, Het masker valt, Casa de jocuri de noroc. A rămas o blondă sexy în filmele de la Hollywood din anii 1950, o cunoscută pin-up girl. Deși nu a obținut niciodată adevărata celebritate în film, Moore a devenit favorita fanilor, câteva dintre filmele ei fiind considerate clasice. A lucrat pentru Warner Brothers pentru scurt timp în 1950, apoi pentru RKO Radio Pictures, din 1950 până în 1952, realizând filme, precum Hunt the Man Down și Gambling House. După ce s-a mutat la studioul Columbia Pictures, Moore a atras atenția în filmul noir On Dangerous Ground al lui Nicholas Ray, în 1952. În 1953, a făcut unul dintre cele mai amintite filme ale sale, One Girl's Confession, alături de Hugo Haas, care a regizat și a apărut cu ea în alte câteva filme. Au jucat împreună în Thy Neighbor's Wife (1953) și Bait (1954), ambele regizate de Haas. În 1954, ea a jucat în The Other Woman, o interpretă de film B, care îl lovește pe regizorul ei din răzbunare, atunci când acesta refuză oferta ca ea să apară în filmul lui. Studioul a început s-o distribuie pe Moore în filme de serie B. Cleo dorea ca publicul să nu vadă doar frumusețea ei, ci și talentul pe care îl avea. A mai apărut în două filme, Hold Back Tomorrow (1955) și Women’s Prison (1955). În 1956, a jucat în Over-Exposed, cu Richard Crenna în rol principal. În 1957, Cleo a jucat în ultimul ei film, alături de sora sa, Mara Lea, numit Hit and Run. După lansarea filmului, Moore s-a retras din actorie. Ea a avut succes ca femeie de afaceri în domeniul imobiliar după ce cariera ei de film s-a încheiat. În plan personal, ea a fost căsătorită cu Palmer Long în 1944, timp de șase săptămâni; cu Herbert Heftler, un magnat imobiliar, din 1961 până în 1973, anul dispariției sale (perioadă în care a fost o casnică din Beverly Hills). Singurul ei copil, o fiică, Debra Lee Heftler, s-a născut în 1963. Cu mai puțin de o săptămână înainte de a împlini 44 de ani, Moore a murit în somn, în urma unui atac de cord, la 25 octombrie 1973, în Inglewood, California. A fost înmormântată la Inglewood Memorial Park din Inglewood, California.