Biografie
Totul despre Clive Cussler pe site-ul oficial romanesc www.CliveCussler.ro

Clive Cussler, marele maestru al romanului american de actiune si aventuri, a copilarit in Alhambra, California.

A studiat la Colegiul Pasadena City timp de doi ani, dupa care s-a inrolat in trupele de Aviatie pe timpul Razboiului din Coreea, unde a lucrat ca mecanic de avion si inginer de zbor in cadrul Serviciului de Transport Aerian al Armatei.

Dupa liberare, a devenit copywriter si apoi director de creatie pentru doua mari agentii de publicitate. La acea vreme, el a scris si produs reclame pentru radio si televiziune care au castigat numeroase premii internationale, dintre care unul la Festivalul de Film de la Cannes.

Clive are 3 copii: Teri, fiica nascuta in 1957, Dirk, nascut in 1961 si Dayna, nascuta in 1964.

Cussler a inceput sa scrie in 1965 si a publicat primul sau roman cu Dirk Pitt in 1973, intitulat THE MEDITERANEAN CAPER. Prima lucrarea de non-fictiune, THE SEA HUNTERS, a fost lansata in 1996. Datorita acestei lucrari, Consiliul Guvernatorilor Colegiului de Marina de la Universitatea de Stat din New York a considerat THE SEA HUNTERS a fi o teza de doctorat si i-a acordat lui Cussler titlul de Doctor in Filosofie in luna Mai a anului 1997.

A fost prima data de la fondarea Colegiului in anul 1874 cand s-a acordat drept rasplata un astfel de titlu.

Renumit colectionar de automobile clasice, Cussler detine 85 de exemplare frumoase cu design interior lucrat manual dar si automobile decapotabile din anii '50 lucrate in serie. Ele sunt adapostite in apropierea localitatii Golden, Colorado. In prezent, Cussler isi imparte timpul intre muntii din Colorado si deserturile din Arizona.

Romanele lui Clive Cussler sunt publicate in peste 40 de limbi straine in mai mult de 100 de tari, cititorii sai depasind cifra de 125 de milioane.