Biografie

Constantin Munteanu s-a nascut pe 26.10.1945. A copilarit la Strunga, Iasi. Toata viata isi va aminti de chinurile taranilor, mai ales a "CHIABURiLOR", care trebuiau sa predea "COTE", fiind bagati cu FORTA, în "Cooperative Agricolea Productive" ("CAP") respectiv "Gospodarii Agricole Colective" ("GAC"). Într-un interviu vorbeste si despre tortionarii pe care-i vede acuma la televizor, care au functii si pensii mari etc.

A debutat în Revista "Amfiteatru", în ultimul an de studentie la Facultatea de Fizica din Bucuresti, în 1969. Lucra la Combinatul de Fibre sintetice de la Savinesti, locuind la Piatra Neamt, dar noaptea scria poezii, piese de teatru, scenarii si romane. Printre acestea se numara: "Zaruri de Creta", "Junimea 1976", Ziua Magnoliilor viscolite" (1979), "Cursa rapida" (1982), "Vremea Brânduselor" (1984).

Pentru ca a scris scenariul la Filmul "Sezonul Pescarusilor" regizat de Nicolae Opritescu, în care trata tema furturilor tezelor de Chimie, "obiectul de studii" al "Academicienei cu 4 clase primare", Elena Ceausescu, pe care n-a vrut sa-l schimbe cu o tema de productie, acesta a fost interzis.

Urmatorul scenariu "Urgenta" nu s-a mai realizat ca film, pentru ca scriitorul Constantin Munteanu n-a acceptat alt regizor. Între 1985-89 n-a mai avut voie sa publice.

Când regizorul Nicola Opritescu a vrut sa-i monteze piesa "Nimic despre Sânziene" la "Teatrul Tineretului" din Piatra Neamt, s-a iscat scandal cu directorul teatrului Cornel Nicoara. 

Abia în 1989 a avut voie sa publice iar: piese de Teatru "A fluierat în Timpul Evangheliei", romane Cofetaria "Teona" si "Sfârsitul Înserarii". Ultima carte "Darul de Craciun" (2019).