Actor excelent in teatru si in film. In viata de zi cu zi era un om placut, modest si foarte linistit. Ne-a parasit mult prea repede.
stricted
pe 14 Octombrie 2016 12:23
Este un actor cunoscut in anii 1960 si 1970, a jucat in filme apreciate ca Mihai Viteazul, Pe aici nu se trece, Prin cenusa imperiului, in seria de filme Iancu Jianu.
A jucat cu preponderenta roluri pozitive, era un actor distins si talentat.
Vegetarian
pe 16 Ianuarie 2014 20:10
Actori morti de bolile bogatilor : Cornel Coman a murit la 45 ani dupa o lunga suferinta
Iulidesprefilme
pe 10 Ianuarie 2013 19:53
Filmografia sa înregistrează câteva titluri semnificative...
lili22
pe 23 Octombrie 2012 17:29
a facut citeva roluri bune in teatru, in film l-am vazut in "Drum in penumbra", din pacate a murit destul de tinar, asa ca nu putem comenta.
cosmin742000
pe 01 Septembrie 2012 09:29
Un actror excelent , care ca sa il contrazic pe alex si siteul cinemagia , nu mai are nicio perspectiva intrucat s-a imbolnavit de deces in 1981 pe 16 ianuarie si nu pe 5 mai 1980.
Pitbull
pe 16 Iunie 2012 01:16
Cornel Coman - De neuitat...
Talentul fără vedetisme
Viaţa a fost crudă. Cu noi, precum şi cu el. Ne-am cunoscut pe fugă, la filmările de la "Al treilea salt mortal" (1980, Al. G. Croitoru) - o strângere de mână, două vorbe, şi un zâmbet modest, parcă intimidat (deşi eram mai tânăr decât el cu douăzeci şi patru de ani, şi abia muşcam din cinema...) Aşteptam ca timpul să fie mai binevoitor cu noi - şi n-a fost să fie... Cornel Coman nu a apucat nici măcar premiera acelui ultim film al său: s-a dus în 16 ianuarie 1980 - şi, printr-o stranie conexiune a fatumului, a chemat-o după el şi pe buna sa prietenă Catinca Ralea care, participând la înmormântare împreună cu soţul ei, Emanoil Petruţ, s-a îmbolnăvit din cauza frigului şi a umezelii, astfel că inima i-a peste numai trei zile...
Cornel încă nu împlinise patruzeci şi cinci de ani - s-a născut la data 14 iunie, 1936, în Vizantea-Livezi, Vrancea. După absolvirea Liceului Unirea din Foşcani, a intrat la I.A.T.C. "Ion Luca Caragiale", unde şi-a luat diploma în 1963. Teatrul de care avea să se ataşeze până la moarte a fost Bulandra, unde s-a impus curând ca un actor de mare discreţie şi sensibilitate, în spectacole ca "Răceala" (Marin Sorescu - singurul în care am apucat să-l văd pe scenă, în rolul unuia dintre românii lui Vlad Ţepeş), "Anchetă asupra unui tînăr care nu a făcut nimic" (Adrian Dohotaru), "Pescăruşul" (Anton Pavlovici Cehov), "Antoniu şi Cleopatra" şi "Iulius Cezar" (William Shakespeare), sau "Centrul înaintaş a murit în zori" (Augustin Cuzzani).
Dar pe vremea aceea televiziunea rareori filma spectacolele de teatru (şi, din păcate, multe înregistrări au fost şterse în 1979, ca să se "refolosească" benzile), aşa că admirabilul actor Cornel Coman ne-a rămas prezent mai mult în urma carierei sale cinematografice - extrem de bogate şi impresionante, pentru doar paisprezece ani, cât a apucat să acopere.
Primele sale roluri au fost pasagere - "Dimineţile unui băiat cuminte" (1967, Andrei Blaier), "Un film cu o fată fermecătoare" (1967, Lucian Bratu), "Serata" (1971, Malvina Urşianu), "Puterea şi adevărul" (1971, Manole Marcus), şi mai ales "Mihai Viteazul" (1971, Sergiu Nicolaescu), unde juca rolul lui Bálogh, secuiul care-l decapitează pe Andrei Báthory, cu neuitata sa replică în faţa tronului din Alba Iulia: "No, amu ce faci? Ne spânzuri, ori putem mer'e?". Primul său rol principal a fost cel din "Pădurea pierdută" (1972, Andrei Blaier - în tandem cu Cornel Patrichi: jucau doi fraţi pe care istoria îi plasase într-un conflict pe viaţă şi pe moarte, în Deltă), dar adevărata lansare abia se pregătea - pentru acelaşi an...
Poate cel mai bun film al lui Lucian Bratu, "Drum în penumbră" era o poveste de dragoste curată şi ferită de melodramatisme, între doi parteneri aflaţi în drum spre jumătatea vieţii, fiecare cu propriul lui bagaj de probleme - şi... fără happy end, în final reieşind că erau incompatibili, iar aventura de la mare fusese doar atât: o simplă aventură... Pentru ca publicul să nu se lase influenţat de eventualele preconcepţii vedetiste, acordând atenţia cuvenită autenticităţii omeneşti a dramei romantice, Lucian Bratu a ţinut să distribuie doi actori mai puţin cunoscuţi, optând, după multe probe, pentru Margareta Pogonat şi Cornel Coman (incidental, a fost şi prima mea ocazie de a lua la cunoştinţă de existenţa lor: o fotografie din revista Cinema, cu textul: "Un bărbat şi o femeie..." - şi urmau cele două nume). Amândoi şi-au onorat cu subtilitate sensibilă sarcinile, Cornel construindu-şi atent personajul pe linia delicată dintre gingăşia pătimaş-erotică şi exploziile temperamentae, dintre sex-appeal-ul macho şi imaturitatea orgolioasă.
Succesul din "Drum în penumbră" l-a propulsat pe calea solicitărilor multiple. Glasul său vibrant cu discreţie l-a făcut să fie ales de Iulian Mihu pentru dublajul lui Sergiu Nicolaescu, în Pascalopol, din "Felix şi Otilia" (1972) - după care, combinat cu fizionomia lui aspră, marcată şi de o mică cicatrice pe obraz, i-a adus roluri de tip "pozitiv-muncitoresc", ca strungarul Dudu, din "Dragostea începe vineri" (1973, Virgil Calotescu), profesorul de geologie din serialul de televiziune "Cireşarii" (1974, Andrei Blaier), luptătorul antifascist Dumitru Tronaru din serialul "Un august în flăcări" (1974, Dan Piţa, Alexandru Tatos şi Doru Năstase), blândul profesor al tânărului crescut in vitro (la propriu) din "Comedie fantastică" (1975, Ion Popescu-Gopo), locotenentul Ionescu din "Pe-aici nu se trece" (1975, Doru Năstase), sau secretarul B.O.B. din episodul "Cana", în "Tufă de Veneţia" (1976, Petre Bokor): de remarcat ironia extrem de subtilă cu care compunea rolul "demiurgic" al politrucului "bun şi uman" care le rezolva pe toate. Un alt rol percutant al acelei perioade a fost Spelbul, din "Prin cenuşa imperiului" (1976, Andrei Blaier): deşi de întindere medie, personajul fiind executat înainte de jumătatea filmului, rămâne de neuitat privirea lui lungă, resemnată şi iertătoare, legat de stâlpul din coada trenului, în timp ce Darie (Gabriel Oseciuc), suspectat pe nedrept că l-ar fi trădat, îi strigă: "Splebule...! N-am fost eu, Spelbule!"
Continua să fie distribuit permanent, nu numai datorită talentului său, ci şi fiindcă era genul de actor ideal pe platou: modest, docil - şi extrem de creativ. Înţelegea imediat intenţiile regisorului şi, fără să comenteze, le propulsa spre soluţiile cele mai neaşteptate şi impresionante. Totuşi, momentul lui de strălucire, trecuse. În ultimii patru ani de viaţă, a mai oferit creaţii convingătoare şi corecte, în rolul lui Stoichiţă din "Buzduganul cu trei peceţi" (1977, Constantin Vaeni), într-al Marelui Duce Nicolae al Rusiei, din serialul TV "Războiul Independenţei" (1977, Gheorghe Vitanidis, Doru Năstase şi Sergiu Nicolaescu) şi "Pentru patrie" (1978, Sergu Nicolaescu), în colonelul Jipa din "Ecaterina Teodoroiu" (1978, Dinu Cocea), Foarţă, din "Totul pentru fotbal" (1979, Andrei Blaier), Spătarul Petrea al Catincii din "Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu" (1980, Malvina Urşianu) - însoţite de cele din "Avaria" (1978, Ştefan Traian Roman), "La răscrucea marilor furtuni" (1980, Mircea Moldovan), "Ancheta" (1980, Constantin Vaeni), "Detaşamentul Concordia" (1980, Francisc Munteanu), sau "Iancu Jianu, zapciul" şi "Iancu Jianu, haiducul" (1980/81, Dinu Cocea). Ultimul său rol, şi cel cu al cărui prilej ne-am şi cunoscut, pentru acele doar câteva minute, a fost episodic şi neînsemnat - dar mi-a mai prilejuit o observaţie înduioşătoare şi semnificativă: se filma în laboratoarele de la subsolul Muzeului Geologic - şi, când au aflat că actorul Cornel Coman era acolo, toate chimistele au dat buzna să-l vadă, să-l atingă, să-i ceară autografe... Bietul om, încolţit la zid, se fâstâcise complet - după atâtea succese binemeritate, tot nu se putea complace în rolul vedetei.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
15-16 iunie, 2012
Bucureşti, România
xerses
pe 14 Iunie 2011 00:30
Un actor bun,Mi-a placut in Iancu Jianu.Avea o voce calda si profunda in acelasi timp.
alex_il_fenomeno
pe 24 Mai 2011 09:31
un actor roman de perspectiva , ce a avut multe roluri bune in filme foarte apreciate ! prima oara l-am vazut in "Totul pentru fotbal" , iar recent l-am revazut in filmul "Prin cenusa imperiului" !
A jucat cu preponderenta roluri pozitive, era un actor distins si talentat.
Talentul fără vedetisme
Viaţa a fost crudă. Cu noi, precum şi cu el. Ne-am cunoscut pe fugă, la filmările de la "Al treilea salt mortal" (1980, Al. G. Croitoru) - o strângere de mână, două vorbe, şi un zâmbet modest, parcă intimidat (deşi eram mai tânăr decât el cu douăzeci şi patru de ani, şi abia muşcam din cinema...) Aşteptam ca timpul să fie mai binevoitor cu noi - şi n-a fost să fie... Cornel Coman nu a apucat nici măcar premiera acelui ultim film al său: s-a dus în 16 ianuarie 1980 - şi, printr-o stranie conexiune a fatumului, a chemat-o după el şi pe buna sa prietenă Catinca Ralea care, participând la înmormântare împreună cu soţul ei, Emanoil Petruţ, s-a îmbolnăvit din cauza frigului şi a umezelii, astfel că inima i-a peste numai trei zile...
Cornel încă nu împlinise patruzeci şi cinci de ani - s-a născut la data 14 iunie, 1936, în Vizantea-Livezi, Vrancea. După absolvirea Liceului Unirea din Foşcani, a intrat la I.A.T.C. "Ion Luca Caragiale", unde şi-a luat diploma în 1963. Teatrul de care avea să se ataşeze până la moarte a fost Bulandra, unde s-a impus curând ca un actor de mare discreţie şi sensibilitate, în spectacole ca "Răceala" (Marin Sorescu - singurul în care am apucat să-l văd pe scenă, în rolul unuia dintre românii lui Vlad Ţepeş), "Anchetă asupra unui tînăr care nu a făcut nimic" (Adrian Dohotaru), "Pescăruşul" (Anton Pavlovici Cehov), "Antoniu şi Cleopatra" şi "Iulius Cezar" (William Shakespeare), sau "Centrul înaintaş a murit în zori" (Augustin Cuzzani).
Dar pe vremea aceea televiziunea rareori filma spectacolele de teatru (şi, din păcate, multe înregistrări au fost şterse în 1979, ca să se "refolosească" benzile), aşa că admirabilul actor Cornel Coman ne-a rămas prezent mai mult în urma carierei sale cinematografice - extrem de bogate şi impresionante, pentru doar paisprezece ani, cât a apucat să acopere.
Primele sale roluri au fost pasagere - "Dimineţile unui băiat cuminte" (1967, Andrei Blaier), "Un film cu o fată fermecătoare" (1967, Lucian Bratu), "Serata" (1971, Malvina Urşianu), "Puterea şi adevărul" (1971, Manole Marcus), şi mai ales "Mihai Viteazul" (1971, Sergiu Nicolaescu), unde juca rolul lui Bálogh, secuiul care-l decapitează pe Andrei Báthory, cu neuitata sa replică în faţa tronului din Alba Iulia: "No, amu ce faci? Ne spânzuri, ori putem mer'e?". Primul său rol principal a fost cel din "Pădurea pierdută" (1972, Andrei Blaier - în tandem cu Cornel Patrichi: jucau doi fraţi pe care istoria îi plasase într-un conflict pe viaţă şi pe moarte, în Deltă), dar adevărata lansare abia se pregătea - pentru acelaşi an...
Poate cel mai bun film al lui Lucian Bratu, "Drum în penumbră" era o poveste de dragoste curată şi ferită de melodramatisme, între doi parteneri aflaţi în drum spre jumătatea vieţii, fiecare cu propriul lui bagaj de probleme - şi... fără happy end, în final reieşind că erau incompatibili, iar aventura de la mare fusese doar atât: o simplă aventură... Pentru ca publicul să nu se lase influenţat de eventualele preconcepţii vedetiste, acordând atenţia cuvenită autenticităţii omeneşti a dramei romantice, Lucian Bratu a ţinut să distribuie doi actori mai puţin cunoscuţi, optând, după multe probe, pentru Margareta Pogonat şi Cornel Coman (incidental, a fost şi prima mea ocazie de a lua la cunoştinţă de existenţa lor: o fotografie din revista Cinema, cu textul: "Un bărbat şi o femeie..." - şi urmau cele două nume). Amândoi şi-au onorat cu subtilitate sensibilă sarcinile, Cornel construindu-şi atent personajul pe linia delicată dintre gingăşia pătimaş-erotică şi exploziile temperamentae, dintre sex-appeal-ul macho şi imaturitatea orgolioasă.
Succesul din "Drum în penumbră" l-a propulsat pe calea solicitărilor multiple. Glasul său vibrant cu discreţie l-a făcut să fie ales de Iulian Mihu pentru dublajul lui Sergiu Nicolaescu, în Pascalopol, din "Felix şi Otilia" (1972) - după care, combinat cu fizionomia lui aspră, marcată şi de o mică cicatrice pe obraz, i-a adus roluri de tip "pozitiv-muncitoresc", ca strungarul Dudu, din "Dragostea începe vineri" (1973, Virgil Calotescu), profesorul de geologie din serialul de televiziune "Cireşarii" (1974, Andrei Blaier), luptătorul antifascist Dumitru Tronaru din serialul "Un august în flăcări" (1974, Dan Piţa, Alexandru Tatos şi Doru Năstase), blândul profesor al tânărului crescut in vitro (la propriu) din "Comedie fantastică" (1975, Ion Popescu-Gopo), locotenentul Ionescu din "Pe-aici nu se trece" (1975, Doru Năstase), sau secretarul B.O.B. din episodul "Cana", în "Tufă de Veneţia" (1976, Petre Bokor): de remarcat ironia extrem de subtilă cu care compunea rolul "demiurgic" al politrucului "bun şi uman" care le rezolva pe toate. Un alt rol percutant al acelei perioade a fost Spelbul, din "Prin cenuşa imperiului" (1976, Andrei Blaier): deşi de întindere medie, personajul fiind executat înainte de jumătatea filmului, rămâne de neuitat privirea lui lungă, resemnată şi iertătoare, legat de stâlpul din coada trenului, în timp ce Darie (Gabriel Oseciuc), suspectat pe nedrept că l-ar fi trădat, îi strigă: "Splebule...! N-am fost eu, Spelbule!"
Continua să fie distribuit permanent, nu numai datorită talentului său, ci şi fiindcă era genul de actor ideal pe platou: modest, docil - şi extrem de creativ. Înţelegea imediat intenţiile regisorului şi, fără să comenteze, le propulsa spre soluţiile cele mai neaşteptate şi impresionante. Totuşi, momentul lui de strălucire, trecuse. În ultimii patru ani de viaţă, a mai oferit creaţii convingătoare şi corecte, în rolul lui Stoichiţă din "Buzduganul cu trei peceţi" (1977, Constantin Vaeni), într-al Marelui Duce Nicolae al Rusiei, din serialul TV "Războiul Independenţei" (1977, Gheorghe Vitanidis, Doru Năstase şi Sergiu Nicolaescu) şi "Pentru patrie" (1978, Sergu Nicolaescu), în colonelul Jipa din "Ecaterina Teodoroiu" (1978, Dinu Cocea), Foarţă, din "Totul pentru fotbal" (1979, Andrei Blaier), Spătarul Petrea al Catincii din "Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu" (1980, Malvina Urşianu) - însoţite de cele din "Avaria" (1978, Ştefan Traian Roman), "La răscrucea marilor furtuni" (1980, Mircea Moldovan), "Ancheta" (1980, Constantin Vaeni), "Detaşamentul Concordia" (1980, Francisc Munteanu), sau "Iancu Jianu, zapciul" şi "Iancu Jianu, haiducul" (1980/81, Dinu Cocea). Ultimul său rol, şi cel cu al cărui prilej ne-am şi cunoscut, pentru acele doar câteva minute, a fost episodic şi neînsemnat - dar mi-a mai prilejuit o observaţie înduioşătoare şi semnificativă: se filma în laboratoarele de la subsolul Muzeului Geologic - şi, când au aflat că actorul Cornel Coman era acolo, toate chimistele au dat buzna să-l vadă, să-l atingă, să-i ceară autografe... Bietul om, încolţit la zid, se fâstâcise complet - după atâtea succese binemeritate, tot nu se putea complace în rolul vedetei.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
15-16 iunie, 2012
Bucureşti, România