Născut la 6 septembrie 1944, Cornel Popescu a jucat pe scena din Târgu Mureș timp de 38 de ani.
Din 1972, când a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, și până în ultima clipă a existenței sale pământești, el a fost credincios Teatrului Național din Târgu-Mureș, pe a cărui scenă a realizat interpretări antologice. A creat un remarcabil Hamlet, ca și un irezistibil Cetățean turmentat, roluri care ilustrează elocvent întinderea extraordinară a gamei sale interpretative. A fost unul din actorii preferați ai lui Gheorghe Harag (sub îndrumarea căruia a realizat creații cu adevărat antologice: Antioh Elpidiforovici Oh în A murit Tarelkin! și Trofimov în Livada de vișini), Dan Micu (în regia căruia a debutat, pentru a se impune apoi, foarte curând, cu o primă mare creație : Oprițescu Mititelu din Piticul din grădina de vară), Dan Alecsandrescu (cu care a avut o colaborare lungă și extrem de fertilă, concretizată în câteva personaje de referință: Viniciu din Noaptea cabotinilor, Chitlaru din Opinia publică, Tufaru din Cartea lui Ioviță, Nebunul din Moartea accidentală a unui rebel). De neuitat sunt însă și alte creații ale sale de mare profunzime și subtilitate, lucrate cu inteligența și migala care-l caracterizează : Smerdeakov (Frații Karamazov), Contele de Warwick (Ciocârlia), Crăcănel, Soldatul Honterius (Evul mediu întâmplător), Profesorul de filosofie (Burghezul gentilom), Topaze, Locatarul (Există nervi), Richard II, roluri de o extremă varietate, în care talentul său multilateral a radiat cu aceeași strălucire și putere de penetrare. Ultima sa mare creație, Regele din Amorphe de Ottenburg, personaj tragic și grotesc în același timp, realizat de Cornel Popescu cu o uimitoare bogăție și varietate a mijloacelor de expresie, pe care le-a folosit însă cu o deosebită grijă, cu măsură și un desăvârșit bun gust, a fost o adevărată încununare a disponibilităților sale artistice. Autorul piesei, Jean-Claude Grumberg, unul dintre cei mai apreciați dramaturgi francezi contemporani, spunea că spectacolul târgumureșean (pus în scenă de Cristian Ioan) este mai bun decât cel de la Comedia Franceză (care se juca în aceeași perioadă), iar creația lui Cornel Popescu este cea mai bună dintre toate cele șase interpretări de până acum ale acestui rol complex și dificil.
Dar Cornel Popescu nu a fost numai un actor de mare talent. De câteva ori și-a exersat capacitățile creatoare și în regie (și a făcut-o succes!), dar al doilea domeniu care l-a pasionat cu adevărat și în care a obținut rezultate remarcabile este pedagogia teatrală. Ajunge să amintim că printre tinerele speranțe pe care le-a îndrumat și le-a șlefuit cu răbdare, finețe, înțelegere și dragoste se numără Marius Bodochi, Daniel Vulcu, Sorin Dinculescu, Viorica Geantă-Chelbea, Radu Bânzaru, Ada Milea, Sorin Leoveanu – azi, cu toții, certitudini ale teatrului românesc.
Cornel Popescu a obtinut si numeroase premii. Premiul pentru interpretare, Festivalul National de Teatru, Bucuresti 1981; Premiul pentru cea mai buna interpretare masculina, Festivalul Dramaturgiei Contemporane, Brasov 1982; Premii pentru interpretare in piesele: „Cartea lui Iovita” de Paul Everac, „Moartea accidentala a unui rebel” de Dario Fo, Premiul de interpretare masculina – Hans de Ottemburg –Festivalul Dramaturgiei Contemporane, Brasov 2001.
