Netflix
×
Utilizator
×
Biografie

Actorul Cosmin Sebastian Șofron s-a născut la 28 octombrie 1969, in București. Are un frate mai mare, Cristian Șofron, actor la Teatrul Nottara.
Debuta pe marele ecran in 1976, la vârsta de 7 ani, in filmul numit Ritmuri, regizat de Lucian Bratu.
In 1981 era distribuit de Andrei Blaier in serialul de televiziune Lumini si umbre, in rolul puștiului, in 1983 juca rolul lui Dan din lung metrajul Vreau sa știu de ce am aripi, regizat de Nicu Stan. Următoarele roluri de film au fost Traian din Marele Premiu (1985), Buzescu din Extemporal la dirigenție (1987), Cosmin din Liceenii in alertă (1993), polițistul din coproducția româno-franceză Homicide conjugal (1997), a jucat in The Vampire Journals (1997), Teenage Space Vampires (1998), Rendez-vous avec la mort (1999), In fiecare zi Dumnezeu te săruta pe gură (2000). Pentru rolul lui Dan din filmul Vreau sa știu de ce am aripi a primit premiul Festivalului de Film de la Piatra Neamț, premiul de interpretare la Festivalul de film de la Santarem- Italia.
A ratat prima încercare de admitere la IATC si revoluția din 1989 l-a surprins satisfăcându-si stagiul militar. S-a angajat ca actor la Teatrul Masca si in 1994 a susținut din nou examen de admitere la teatru. A absolvit in 1998 Academia de Teatru si Film, la clasa profesorului Alexandru Repan. In anul 2003, după ce colaborase cu diverse teatre, intra in echipa de actori ai Teatrului Excelsior, indrumată de Ion Lucian. A jucat in spectacole ca Mantaua dupa Gogol, Thomas Becket de Jean Anouilh, Mica sirena, Nota zero la purtare, Zadarnicele chinuri ale unui scenarist, All’ improvisso, Încurcă-i drace, etc. In anul 2005 a primit premiul juriului la Festivalul Ion Creangă pentru interpretarea din spectacolul Prâslea, in 1992 a obținut marele premiu al Festivalului de Teatru Experimental de la Cairo pentru spectacolul A murit moartea, măi!.
A prezentat la televiziune emisiuni ca Provocari (Antena 1), Jumătatea ta (TVR), 5 the best (TVR), Cazuri si necazuri in dragoste (TVR), a dublat vocile unor personaje de desene animate.
Este căsătorit din 1999 cu Elisabeta Șofron.