Biografie

Numele complet este Larisa-Cosmina Dobrota si s-a nascut in Galati, la 29 iulie 1983. A absolvit Colegiul Național Mihail Kogalniceanu din orasul natal si a dat examen de admitere la Facultatea de Litere de la Iasi. A intrat, dar s-a razgandit inainte de inceperea cursurilor. A plecat la Bucuresti si a sustinut un alt examen la Universitatii Hyperon, Facultatea de Arte, Sectia Actorie. A absolvit in anul 2006, la clasa profesorilor Ion Lucian si Victor Radovici.

Din anul 2004 este colaboratoare permanenta a Teatrului Excelsior, teatrul pentru copii din Bucuresti. A jucat in piesele: Cocoșelul neascultător, Măria Sa, Măgarul - o comedie cu cantece scrisa de maestrul Ion Lucian in care a jucat rolul privighetorii, Nemaipomenitele aventuri ale lui Nils, Nenea Iancu povestește, O noapte furtunoasă, Vrăjitorul din Oz.

In anul 2006 debuteaza la televiziune, cu rolul Petrutei, servitoarea moldoveanca a familiei Dumbrava din serialul Iubire ca in filme produs de MediaPro Pictures.

Din anul 2007 joaca rolul Maricicai - servitoare in casa Potcovaru, dupa ce un barbat i-a tocat averea si i-a ranit inima - in serialele Inima de Tigan, Regina, State de Romania si Mostenirea.