Biografie

Crystal Gayle, pe numele adevărat Brenda Gail Webb, s-a născut la data de 09.01.1951, în Paintsville, Kentucky. Fata Clarei Marie și a lui Melvin Theodore Webb, sora mai tânără a cântăreței și compozitoarei Loretta Lynn. Este activă din 1970, cântă vocal, la pian, la chitară în genuri muzicale, ca: pop, jazz, country, crossover. A cântat pentru studioul United Artists, a colaborat în 1982 cu Francis Ford Coppola la filmul "One from the Heart". A luat premiul Grammy pentru "Best Female Country Vocal Performance", în 1978. S-a căsătorit cu Bill Gatzimos în 1971. Au doi copii: Catherine Clara și Christos James Gatzimos. A primit o stea în 2007, cu numărul 2390, amplasată pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood.