Cyril Cusack, pe numele complet Cyril James Cusack, a fost actor de teatru și film, de origine irlandeză, care s-a născut la data de 26.11.1910, în Durban, Natal, Africa de Sud, și care a decedat la data de 07.10.1993, în Chiswick, Londra. Părinții săi au fost: Alice Violet Cole, actriță, și James Walter Cusack, polițist irladez, transferat în Natal. Cyril a crescut în Irlanda. A apărut pe scena irlandeză de la șapte ani.
A jucat teatru în Royal Shakespeare Company din 1963, iar în Old Vic, din 1964. Din filmografia sa, fac parte, printre altele, producții, ca: Laguna albastră - 1949, Jacqueline - 1956, Valsul toreadorilor - 1962, Fahrenheit 451 - 1966, Oedip rege - 1968, Galileo - 1968, Regele Lear - 1971, Ziua șacalului - 1973, Iisus din Nazareth - 1977, Mizerabilii - 1978, Don Camillo - 1984, Piciorul meu stâng - 1989, Cum vă place - 1992.
În privința vieții sale private, a fost căsătorit întâi cu actrița Maureen Cusack, din 1945 până în 1977, când a murit ea; au avut cinci copii: Sinead, Niamh, Soreha, care au devenit actrițe, Padraig și Paul, care au ajuns regizori. Apoi a fost căsătorit cu Mary Rose Cunningham, din 1979 până în 1993. Au avut o fată, pe Catherine, care a devenit și ea actriță. A fost socrul actorului Jeremy Irons și bunicul lui Samuel Irons și Max Irons.