Dan Andrei Vladimir N. Aldeaj, nascut pe 9 martie 1950 in Bucuresti, este un cantaret, multi-instrumentalist (chitara, vioara, claviaturi, blockflote, muzicuta, chitara bas), aranjor si compozitor roman. Liderul formației Sfinx în anii saptezeci, s-a stabilit din 1981 în Occident (mai întâi în Belgia, apoi în Germania), unde lucrează ca muzician dedicat studioului de inregistrari.
A absolvit in 1968 liceul de muzica "George Enescu" din Bucuresti, dupa care a fost admis in toamna aceluiasi an in Conservatorul "Ciprian Porumbescu". Aldea fusese primit în formația Sfinx de puțin timp și a fost exmatriculat pentru că nu s-a prezentat câteva luni de zile la școală, timp în care a dobândit cunoștințe de chitară. În toamna lui 1969 va susține din nou examenul de admitere și promovează în 1973 secția vioară, la clasa lui Dan Cumpăta.
Studiază în paralel muzica clasică și muzica rock; face parte din mai multe formații, precum: Dacicus, Memphis. 1968 îl găsește pe Aldea alături de bateristul Marian Toroimac, după ce ambii părăsiseră Memphis, încercând să intre în formația Sfinx a lui Corneliu "Bibi" Ionescu.
Plecat pentru câteva luni de zile, Aldea cântă în formația lui Cornel "Muzicuta "Ionescu, Carabus '68 iar în toamna lui 1969 se înscrie din nou în Conservator. Între timp, Toroimac rămâne cu Sfinx; Aldea revine în formația Sfinx cu o experiență mai bogată decât cu un an mai devreme și se impune ca lider al ei, transformând-o în una dintre cele mai de succes formații românești de rock progresiv.
În România, a participat ca solist vocal, instrumentist, compozitor sau aranjor pentru câteva sute de piese, sub nume propriu sau în ajutorul altor muzicieni. A abordat o paletă stilistică largă, pe care a extins-o cu atât mai mult după stabilirea sa în Germania: muzica clasica, blues, rock, reggae, pop-rock, folk, jazz, country. Este considerat unul dintre cei mai creativi chitariști români, fiind apreciat și ca un bun tehnician („seria” chitariștilor solo care au studiat mai întâi vioara îi cuprinde și pe Mugur Winkler, Sorin Chifiriuc, sau pe mai tânărul George Dimitriu.
Aldea a scris și interpretat cu Sfinx piese precum: „Șir de cocori”, „Om bun”, albumul-concept „Zalmoxe”, piesele „Din nou acasă”, „Fetele albine” ș.a. A participat în calitate de compozitor sau instrumentist la înregistrarea discurilor unor artiști ca Dida Dragan, Anda Calugareanu, Mircea Vintila, Vali Sterian.
În 1981, cu ocazia unui contract cu formația în Belgia, Dan Andrei Aldea nu mai revine în țară și cere drept de azil politic. Se va stabili la Munchen, Germania, unde își construiește un studio de înregistrări, Dan's Own. Se specializează pe activitățile corespunzătoare (aranjor, instrumentist de studio).