Biografie

Dan Curtis, pe numele real Daniel Mayer Cherkoss, a fost regizor și producător de film pentru televiziune, care s-a născut la data de 12.08.1927, în Bridgeport, Connecticut, și care a decedat la data de 27.03.2006. El a rămas cunoscut pentru filmele sale horror Dark Shadows și Trilogy of Terror. Dark Shadows a rulat din 1966 până în 1971. Curtis a realizat în 1991un remake pentru Dark Shadows, dar care nu a avut audiență. Curtis a fost apreciat ca regizor și producător al miniseriei din anii 1980, The Winds of War și War and Remembrance, bazată pe două romane de Herman Wouk. Seria a avut 15 nominalizări la premiul Emmy și a câștigat la categoriile Cel mai bun miniserial, Cele mai bune efecte speciale. În plan personal, Curtis a fost căsătorit cu Norma Mae Klein, din 1952 până la decesul ei, în 2006, cu 20 de zile înainte de dispariția lui Dan. Au avut trei fete: Tracy, Linda, care au devenit actrițe și Cathy. Curtis a murit de tumoare la creier, la 78 de ani, și a fost înmormântat la Eden Memorial Park în Mission Hills, California.