Dan Radulescu este nascut la 25 septembrie 1985, în Bucuresti si este fiul unuia dintre cei mai respectati chirurgi din România, medicul Dan Radulescu.
Imediat dupa absolvirea Colegiului German Goethe, Dan Radulescu a dat admiterea la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „Ion Luca Caragiale" si a intrat la clasa regretatului Adrian Pintea, iar coordonator de an i-a fost Florin Zamfirescu.
Dupa ce si-a luat diploma de actor, Dan Radulescu a simtit nevoia sa se perfectioneze si a terminat si masterul de „Arta Actorului", sub atenta supraveghere a regizorului Gelu Colceag.
Talentul sau i-a asigurat succesul înca din primul an de studii, când a fost sunat de echipa de casting de la Castel Film si ofertat sa joace câteva scene alaturi de celebrul Van Damme. În plus, Dan Radulescu a avut un mare avantaj de partea sa, acela ca vorbeste fluent trei limbi straine: engleza, franceza si germana.
Acesta a fost primul contact al actorului Dan Radulescu cu filmul, iar de atunci a devenit parte din numeroase productii cinematografice si a jucat în peste 15 piese de teatru, în regia unor nume mari ale teatrului românesc.
În anul 2006, in timp ce Diana Dumitrescu filma pentru telenovela „Razboiul sexelor", pe platourile de la Buftea, Dan Radulescu juca rolul lui Alin, în serialul „Cu un pas înainte", ambele produse de MediaPro Pictures. Atunci Diana si Dan s-au intalnit pentru prima data.
La mai bine de sapte ani de atunci, in 2013, Dan Radulescu si Diana Dumitrescu au ajuns sa formeze un cuplu.