Biografie

Numele Danei Roșeanu (1958) este legat de filme românești care au pus bazele Noului Val: Filantropica (Nae Caranfil), Furia (Radu Muntean). Colaborarea cu Nae Caranfil a continuat și cu producția Restul e tăcere. Dana Roșeanu a lucrat și cu regizorul Radu Jude la cele 2 lungmetraje: Cea mai fericită fată din lume și Toată lumea din familia noastră. Este câștigătoarea a trei premii Gopo pentru producțiile Nunta mută (Horațiu Mălăele), Caravana cinematografică (Titus Muntean), Bună! Ce faci? (Alex Maftei). A colaborat cu Lucian Pintilie la producția De ce trag clopotele, Mitică? și cu Mircea Daneliuc pentru Probă de microfon.