Daryl Duke, pe numele complet Daryl James Duke, s-a născut la 08.03.1929, în Vancouver, Columbia Britanică, Canada, și a decedat de fibroză pulmonară la 21.10.2006, în West Vancouver, Columbia Britanică, Canada. A fost absolvent al Universității din Columbia Britanică. Și-a început cariera ca editor la Consiliul Național de Film din Canada la începutul anilor 1950. A fost regizor și producător, cunoscut pentru filme, ca de exemplu: The Bold Ones: The Senator -1970, Payday -1973, A Cry for Help -1975, Shadow of the Hawk -1976, The Silent Partner -1978, The Thorn Birds -1983 (serialul cu Richard Chamberlain și Rachel Ward în rolurile principale), Florence Nightingale -1985, When We Were Young -1989. Ca regizor de televiziune, a lucrat la postul de televiziune CBC din Canada. A fost membru al Academiei de Arte și Științe Cinematografice (Filiala Regizorilor). În plan personal, Daryl a fost căsătorit cu Anne-marie Dekker. Au avut doi copii.