Biografie
“În mintea mea de copil, totul pãrea extraordinar de frumos. Avioanele treceau lent pe cer, jucãriile de cauciuc pluteau pe apã, mesele pãreau cã dureazã cinci ani, iar siesta pãrea cã nu se mai terminã niciodatã.” D.L.
Nãscut într-un orãsel linistit din Montana, la data de 20 ianuarie 1946, într-o familie de trei copii, cu tatãl cercetãtor agronom si mama profesoarã la domiciliu, David Lynch nu capãtã gustul studiului si devine foarte rapid refractar la învãtarea scrisului si la domeniul scolar în general. Fire mai degrabã taciturnã, preferã izolarea, de unde poate observa lumea. Nu îl intereseazã decît pictura si desenul.
Dupã bacalaureat, Lynch pleacã sã se înscrie la Boston Museum School, pe care o pãrãseste pentru a pleca în Europa. Dezamãgit, se reîntoarce în Statele Unite si se înscrie la Pennsylvania Academy of Fine Arts din Philadelphia. Reputatã pentru rigoarea si nivelul înalt al instruirii, universitatea îl face pe Lynch sã descopere artisti precum Francis Bacon, Pollock, Hopper, despre care va declara mai tîrziu cã
l-au influentat în mod decisiv.
În 1967, Lynch descoperã cinematograful. Va realiza cîteva filme cu o camerã veche si cu resturi de peliculã. Se naste astfel Six Figures (sau Six men getting sick). Urmeazã apoi The Alphabet, pornit de la propria sa experientã traumatizantã în învãtarea alfabetului. În timpul realizãrii acestui film, Peggy, prima sotie a lui Lynch dã nastere fetitei lor, Jennifer (realizatoarea de mai tîrziu a filmului Boxing Helena). Lynch înregistreazã gînguritul bebelusului pe care îl prelucreazã pentru a realiza coloana sonorã a filmului. Gratie acestui film, prezentat în 1968, The American Film Institute of Films îi va acorda o bursã cu care va finanta The Grandmother, primul sãu mediu-metraj, care va primi nenumãrate recompense – la San Francisco, Belleview, Atlanta, Oberhausen, etc., ceea ce îl încurajeazã pe Lynch sã urmeze cursuri avansate de cinema.
Dupã încã o încercare cu un mediu – metraj în 1974, Lynch se avîntã timp de trei ani în scrierea si producerea (foarte dificilã) a unui lung metraj. Este vorba de Eraserhead, film revolutionar si experimental, pe cît de ermetic, pe atît de plin de fortã, revelator pentru potentialul artistic, vizual si mai ales al sensibilitãtii lui creatoare. Filmul iese în 1977 si se adevereste un concentrat pur al universului lui Lynch. Publicul e socat, unii sînt oripilati, însã Lynch antreneazã dupã el o multime de fani fascinati de aceastã operã ciudatã, sumbrã, si infinit de complexã. Studiat în mod curent în cursurile de filmologie, Eraserhead devine un film – cult.
Primul sãu mare succes de public este Elephant Man, din 1980. Produs de Mel Brooks, care era cu ochii pe Lynch încã de la începuturile carierei sale, aceastã capodoperã în alb-negru cucereste publicul larg prin calitãtile sale incontestabile.
În 1984, prea tînãr si prea imatur, Lynch are vederi mult prea largi si pactizeazã un producãtor “major”, Dino de Laurentiis, care era interesat de adaptarea cinematograficã a romanului Dune. Esec pe toate liniile.
Dar Lynch iese cu bine din aceastã experientã si scrie si regizeazã Blue Velvet, în 1986. Un mare succes care îl face sã uite esecul, o redescoperire a universului personal fascinant al lui Lynch. Este perioada întîlnirii sale cu Isabella Rossellini, cu care va convietui o perioadã dupã divortul de prima sa sotie.
În 1988, Lynch se orienteazã spre documentare si realizeazã o serie în care vorbeste cu umor despre francezi: The Cow-Boy and the Frenchman, dupã care urmeazã Zelly and me, si plãnuieste împreunã cu Angelo Badalamenti un spectacol muzical si plastic foarte experimental intitulat “Industrial Symphonie no. 1”.
În 1980 realizeazã Wild at Heart, care va fi încununat la Cannes cu recompensa cea mai importantã – Palme d’Or. Chiar înainte de iesirea în sãlile de cinema a acestui film, Lynch lucra împreunã cu scenaristul Mark Frost la un serial de televiziune: Twin Peaks. Episodul – pilot plus cele 29 de episoade vor fi realizate în anii 1990 – 1991. Serialul, desi scurtat de studiouri împotriva vointei lui Lynch, cunoaste un succes enorm. Milioane de telespectatori rãmîn suspendati de întrebarea : “Cine a ucis-o pe Laura Palmer?”. Încã o operã cult.
Anul urmãtor, împotriva tuturor asteptãrilor, Lynch semneazã pentru versiunea de cinema a serialului, Fire Walk with Me, o deceptie pentru fanii lui, care vor descoperi o adaptare atrofiatã a scenariului original, vor fi deceptionati si se vor simti trãdati de idolul lor. Nu conteazã, filmul va fi un succes urias. Lynch se va întoarce iarãsi spre televiziune, realizînd în 1992 serialul On the Air. Doar sapte episoade si un succes mediu.
În 1997 realizeazã Lost Highway, considerat de unii capodopera supremã a lui Lynch, acuzat de altii de repetare manieristã.
În 1999, sensibil la criticile conform cãrora ultimul sãu film e prea similar tuturor celor fãcute înainte, Lynch aduce pe ecaran povestea unui mosulet care se hotãrãste sã strãbatã singur America pe o masinã de tuns gazonul. Straight Story reveleazã o altã fatetã a regizorului.
Urmeazã în 2001 Mulholland Drive, care duce si mai departe viziunea sa cinematograficã.
Nãscut într-un orãsel linistit din Montana, la data de 20 ianuarie 1946, într-o familie de trei copii, cu tatãl cercetãtor agronom si mama profesoarã la domiciliu, David Lynch nu capãtã gustul studiului si devine foarte rapid refractar la învãtarea scrisului si la domeniul scolar în general. Fire mai degrabã taciturnã, preferã izolarea, de unde poate observa lumea. Nu îl intereseazã decît pictura si desenul.
Dupã bacalaureat, Lynch pleacã sã se înscrie la Boston Museum School, pe care o pãrãseste pentru a pleca în Europa. Dezamãgit, se reîntoarce în Statele Unite si se înscrie la Pennsylvania Academy of Fine Arts din Philadelphia. Reputatã pentru rigoarea si nivelul înalt al instruirii, universitatea îl face pe Lynch sã descopere artisti precum Francis Bacon, Pollock, Hopper, despre care va declara mai tîrziu cã
l-au influentat în mod decisiv.
În 1967, Lynch descoperã cinematograful. Va realiza cîteva filme cu o camerã veche si cu resturi de peliculã. Se naste astfel Six Figures (sau Six men getting sick). Urmeazã apoi The Alphabet, pornit de la propria sa experientã traumatizantã în învãtarea alfabetului. În timpul realizãrii acestui film, Peggy, prima sotie a lui Lynch dã nastere fetitei lor, Jennifer (realizatoarea de mai tîrziu a filmului Boxing Helena). Lynch înregistreazã gînguritul bebelusului pe care îl prelucreazã pentru a realiza coloana sonorã a filmului. Gratie acestui film, prezentat în 1968, The American Film Institute of Films îi va acorda o bursã cu care va finanta The Grandmother, primul sãu mediu-metraj, care va primi nenumãrate recompense – la San Francisco, Belleview, Atlanta, Oberhausen, etc., ceea ce îl încurajeazã pe Lynch sã urmeze cursuri avansate de cinema.
Dupã încã o încercare cu un mediu – metraj în 1974, Lynch se avîntã timp de trei ani în scrierea si producerea (foarte dificilã) a unui lung metraj. Este vorba de Eraserhead, film revolutionar si experimental, pe cît de ermetic, pe atît de plin de fortã, revelator pentru potentialul artistic, vizual si mai ales al sensibilitãtii lui creatoare. Filmul iese în 1977 si se adevereste un concentrat pur al universului lui Lynch. Publicul e socat, unii sînt oripilati, însã Lynch antreneazã dupã el o multime de fani fascinati de aceastã operã ciudatã, sumbrã, si infinit de complexã. Studiat în mod curent în cursurile de filmologie, Eraserhead devine un film – cult.
Primul sãu mare succes de public este Elephant Man, din 1980. Produs de Mel Brooks, care era cu ochii pe Lynch încã de la începuturile carierei sale, aceastã capodoperã în alb-negru cucereste publicul larg prin calitãtile sale incontestabile.
În 1984, prea tînãr si prea imatur, Lynch are vederi mult prea largi si pactizeazã un producãtor “major”, Dino de Laurentiis, care era interesat de adaptarea cinematograficã a romanului Dune. Esec pe toate liniile.
Dar Lynch iese cu bine din aceastã experientã si scrie si regizeazã Blue Velvet, în 1986. Un mare succes care îl face sã uite esecul, o redescoperire a universului personal fascinant al lui Lynch. Este perioada întîlnirii sale cu Isabella Rossellini, cu care va convietui o perioadã dupã divortul de prima sa sotie.
În 1988, Lynch se orienteazã spre documentare si realizeazã o serie în care vorbeste cu umor despre francezi: The Cow-Boy and the Frenchman, dupã care urmeazã Zelly and me, si plãnuieste împreunã cu Angelo Badalamenti un spectacol muzical si plastic foarte experimental intitulat “Industrial Symphonie no. 1”.
În 1980 realizeazã Wild at Heart, care va fi încununat la Cannes cu recompensa cea mai importantã – Palme d’Or. Chiar înainte de iesirea în sãlile de cinema a acestui film, Lynch lucra împreunã cu scenaristul Mark Frost la un serial de televiziune: Twin Peaks. Episodul – pilot plus cele 29 de episoade vor fi realizate în anii 1990 – 1991. Serialul, desi scurtat de studiouri împotriva vointei lui Lynch, cunoaste un succes enorm. Milioane de telespectatori rãmîn suspendati de întrebarea : “Cine a ucis-o pe Laura Palmer?”. Încã o operã cult.
Anul urmãtor, împotriva tuturor asteptãrilor, Lynch semneazã pentru versiunea de cinema a serialului, Fire Walk with Me, o deceptie pentru fanii lui, care vor descoperi o adaptare atrofiatã a scenariului original, vor fi deceptionati si se vor simti trãdati de idolul lor. Nu conteazã, filmul va fi un succes urias. Lynch se va întoarce iarãsi spre televiziune, realizînd în 1992 serialul On the Air. Doar sapte episoade si un succes mediu.
În 1997 realizeazã Lost Highway, considerat de unii capodopera supremã a lui Lynch, acuzat de altii de repetare manieristã.
În 1999, sensibil la criticile conform cãrora ultimul sãu film e prea similar tuturor celor fãcute înainte, Lynch aduce pe ecaran povestea unui mosulet care se hotãrãste sã strãbatã singur America pe o masinã de tuns gazonul. Straight Story reveleazã o altã fatetã a regizorului.
Urmeazã în 2001 Mulholland Drive, care duce si mai departe viziunea sa cinematograficã.
