Filmele tale
Apasând pe acest widget, vei putea vedea care din filmele tale pot fi vizionate azi și unde.
Filmele mele
Inchide
Apasând pe acest widget, vei putea vedea care din filmele tale pot fi vizionate azi și unde.
În anii ’80, Demi avea exact genul de prezență care funcționa foarte bine pentru cinemaul acelei perioade: era frumoasă, avea personalitate, dar și o anumită duritate în privire care o diferenția de multe dintre actrițele romantice ale generației. St. Elmo’s Fire a făcut-o cunoscută, dar Ghost a fost momentul în care a demonstrat că poate duce un film important pe umerii ei. Molly Jensen nu era un rol spectaculos prin complexitate, însă Moore a avut suficientă naturalețe încât să facă povestea să funcționeze.
Apoi a venit perioada ei de superstar. A Few Good Men, Indecent Proposal, Disclosure, The Scarlet Letter, Striptease, G.I. Jane. Aici Demi Moore nu mai era doar actriță, ci devenise un brand. Și cred că tocmai aici trebuie făcută diferența: Demi Moore din anii ’90 era mai mare ca vedetă decât era ca actriță. Avea carismă, prezență și o imagine extraordinar de puternică, dar nu toate filmele îi ofereau ocazia să demonstreze o profunzime actoricească excepțională.
Totuși, nu aș reduce-o niciodată la imaginea de sex-symbol. A avut câteva interpretări foarte bune și, mai ales, a avut curajul să accepte proiecte în care imaginea ei era pusă la încercare. G.I. Jane este un exemplu foarte bun: rolul cerea o transformare fizică și o anumită duritate, iar Moore a demonstrat că era dispusă să iasă din zona confortabilă.
După anii ’90, însă, cariera ei a început să piardă din viteză. Hollywoodul se schimbă, gusturile se schimbă, iar actrițele care au fost uriașe într-o anumită epocă ajung uneori să primească din ce în ce mai puține roluri interesante. Demi a continuat să joace, dar nu mai avea proiectele care să-i ofere aceeași vizibilitate. Și aici cred că a existat o perioadă în care industria a subestimat-o.
De aceea, The Substance mi se pare atât de important. Nu este doar un comeback comercial sau o revenire în atenția publicului. Este o revenire artistică adevărată.
Elisabeth Sparkle este probabil cel mai bun rol cinematografic al carierei lui Demi Moore. Este un personaj vulnerabil, vanitos, disperat, furios, trist și tragic, iar filmul îi cere actriței să meargă în zone în care imaginea ei publică devine parte din poveste. Moore acceptă totul fără să se protejeze. Și tocmai asta face interpretarea atât de puternică.
Mi-a plăcut foarte mult și faptul că nu încearcă să „joace mare”. În multe momente, este suficientă o privire sau o schimbare foarte mică a expresiei pentru a înțelege ce se întâmplă cu Elisabeth. Iar atunci când filmul devine grotesc și aproape absurd, Moore nu pierde niciodată personajul din interior.
Cred că Oscarul ar fi fost o încununare superbă pentru această revenire. Nu spun că Demi trebuia neapărat să câștige în fața lui Mikey Madison, pentru că și aceea a fost o interpretare foarte bună, dar simpla nominalizare a lui Moore la Oscar a avut o valoare simbolică uriașă. După mai bine de 40 de ani de carieră, Hollywoodul i-a recunoscut în sfârșit, la cel mai înalt nivel, o dimensiune actoricească pe care uneori i-a ignorat-o.
Mai mult, îmi place faptul că povestea ei nu s-a terminat cu Ghost sau cu perioada de glorie a anilor ’90. A trecut prin succes enorm, controverse, eșecuri, perioade mai slabe și o retragere parțială din centrul atenției, iar apoi s-a întors cu unul dintre cele mai curajoase roluri ale carierei.
Dacă trebuie să fiu critic, nu aș pune-o în aceeași categorie cu marile actrițe ale tuturor timpurilor doar pe baza întregii sale filmografii. Nu are constanța actoricească a unei Meryl Streep, Cate Blanchett sau Frances McDormand. A avut multe filme mediocre și destule roluri în care carisma ei a fost mai importantă decât interpretarea.
Dar ca vedetă de cinema, Demi Moore este incontestabilă. Iar ca actriță, The Substance a demonstrat că încă avea o carte foarte importantă de jucat.
Pentru mine, cea mai interesantă parte a poveștii ei este chiar această ultimă etapă: Demi Moore nu s-a întors doar pentru a ne aminti cine a fost. S-a întors și ne-a arătat cine poate fi acum.
⭐ Nota mea: 9/10
O carieră cu suișuri și coborâșuri, dar cu o revenire extraordinară. The Substance nu șterge filmele mai slabe din trecut, însă ridică enorm valoarea moștenirii ei cinematografice.