Biografie

Dina Merrill, pe numele adevărat Nedenia Marjorie Hutton, a fost actriță, care s-a născut la data de 29.12.1923, în New York City, și care a decedat la data de 22.05.2017. Merrill și-a făcut debutul pe scenă în piesa The Mermaid Singing, în 1945. A jucat în filme, ca: Robbed (1958), Don't Give the Ship (1959), Operation Petticoat (1959, cu Cary Grant, care fusese căsătorit cu verișoara ei, moștenitoarea Woolworth Barbara Hutton), The Sundowners (1960), Butterfield 8 (1960), The Young Savages (1961), The Courtship of Eddie’s Father (1963), I'll Take Sweden (1965), The Greatest (1977), A Wedding (1978), Just Tell Me What You Want (1980). A apărut, de asemenea, în filme realizate pentru televiziune, precum: Seven in Darkness (1969), The Lonely Profession (1969), Family Flight (1972) și The Zenth Month (1979). În anii 1960 -1970, Merrill a fost invitată la mai multe spectacole de tip jocuri, la televiziune, inclusiv: The Game Game, To Tell the Truth, What’s My Line și Hollywood Squares. În plan personal, a fost căsătorită de trei ori: cu moștenitorul Colgate Stanley M. Rumbough Jr. (au avut trei copii), cu actorul Cliff Robterson (au avut un copil), cu producătorul Ted Hartley. Merrill a încetat din viață în casa ei din East Hampton, New York. Ea suferea de demență. A fost înmormântată la Biserica Episcopală Bethesda de la Columbariumul din Palm Beach, Florida.