Biografie

Dinu Manolache a fost un renumit actor român de teatru și film. S-a născut în comuna Rogova din județul Mehedinți la 13 mai 1955. În 1980 tânărul își încheia studiile la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesorului Octavian Cotescu, fiind absovent, în urma examenelor finale.Cu doar un an înainte, în 1979, tânărul actor își făcuse debutul pe marele ecran, în rolul lui Vasile din filmul "Cine mă strigă?", regizat de Letiția Popa. Anul următor, 1981, îi aduce distribuția în alte două roluri memorabile: Simion Handrabur din "Semnul Șarpelui", în regia lui Mircea Veroiu și respectiv, rolul lui Virgil din "Fata Morgana", film regizat de Elefterie Voiculescu.În anul 1982 Dinu Manolache aparea în documentarul de scurt metraj "Mitul lui Mitică" de Mihnea Columbeanu și în pelicula lui George Cornea, "Rămân cu tine", în care îl vedem alături de Sebastian Papaiani, Florin Zamfirescu, Amza Pellea și de fostul său profesor, Octavian Cotescu.

Tot în 1982, are un rol splendid, alături de Leopoldina Bălănuță și de viitoarea sa soție, actrița Rodica Negrea, în filmul "Mult mai de preț e iubirea" , în regia lui Dan Marcoci. Același an îi aduce un rol în seria a doua a celebrului film "Lumini și umbre", alături de nume mari ale cinematografiei românești, precum Gina Patrichi, Ilarion Ciobanu, Adrian Pintea sau Gheorghe Dinică.

În televiziune și-a făcut debutul în 1983, cu rolul servitorului Fabrizio din filmul "Hangița", o adaptare pentru TV după piesa omonimă a lui Carlo Goldoni, în regia lui Constantin Dicu. Și în acest film, Dinu Manolache apare alături de câțiva actori din generația de aur, ca Mitică Popescu, Dana Dogaru, Coca Andronescu sau Ovidiu Schumacher.

Între 1983 și 1989 actorul se dedică mai mult scenei teatrale, nefiind prezent în nici o distribuție cinematografică. Dar în cariera teatrală, s-a remarcat la fel de puternic, jucând pe scena Teatrului Mic din București roluri spumoase, ca Ligurio din "Mătrăguna" de Niccolo Machiavelli, Jean din "Mitică Popescu" de Camil Petrescu, Pătru cel Scurt din "Niște țărani" de Dinu Săraru sau Azazelo din "Maestrul și Margareta" de Bulgakov, în regia Cătălinei Buzoianu. A jucat de asemenea și în producții de teatru radiofonic și chiar a semnat regia câtorva spectacole notabile ca "Idolul si Ion Anapoda" de G.M. Zamfirecu, "Desculț în parc" de Neil Simon sau "Trei nopți cu Madox" de Matei Vișniec.

A fost asistent universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa d-lui profesor Mircea Albulescu, unde a regizat și a scris scenarii pentru piese interpretate de studenți ca "Pădurea" de W. Shakespeare.După revoluție, în 1990, Dinu Manolache revine în atenția iubitorilor de film, cu un rol în producția "Campioana" de Elisabeta Bostan, alături de Izabela Moldovan, Mircea Diaconu, George Mihăiță și Ileana Stana Ionescu. În 1994 actorul apare în splendida ecranizare a lui Dinu Cernescu, după comedia "Titanic vals" de Tudor Mușatescu, în rolul lui Dinu Petre, alături de Tamara Buciuceanu, Dem Rădulescu, Dorina Lazăr, Mihai Constantin și Cesonia Postelnicu.

S-a stins din viață la 3 septembrie 1998 la București, lăsând în urmă la doar 43 de ani, o carieră frumoasă, cu multe roluri de neuitat pentru iubitorii teatrului și filmului românesc. A murit după o lungă suferință (cancer) și a fost îngropat la Cimitirul Bellu ortodox, pe Aleea Artiștilor.