Actorul Constantin Diță, cunoscut cu numele de Costi Diță, este născut în Bucuresti, la 27 februarie 1980. A absolvit în anul 2005 Universitatea Naționala de Artă Teatrală și Cinematografie I.L. Caragiale din București, Facultatea de Teatru, specializarea Arta Actorului, la clasa prof. univ. dr. Gelu Colceag. A jucat în spectacolele Biloxi Blues de Neil Simon, regia Iarina Demian, Cui i-e frică de Virginia Woolf ? de Edward Albee, regia Gelu Colceag, Edmond de David Mamet, regia Marcel Țop, la Teatrul de Comedie; Titus Andronicus de Heiner Muller, regia Alexandru Darie, la Teatrul Bulandra; Si noi Si ea de Emanuel Parvu, Oreste Teodorescu, regia Emanuel Parvu, la Teatrul Foarte Mic, Comedia erorilor de William Shakespeare, regia George Dogaru, Duete shakespeareiene în regia Roxanei Colceag, Richard III de William Shakespeare, regia Titus Scurt, Vassa Jeleznova de Maxim Gorki, regia Andreea Vulpe, la Studioul de teatru Casandra; The Mercy Seat de Neil Labute, Natural Born Fuckers de Eric Bogosian, la Teatrul Act, Ziua futută a lui Nils de Peca Stefan, Sectorul S de Emanuel Parvu, la Teatrul Luni, Ziua de apoi la Teatrul fără frontiere. A debutat în film cu rolul lui Costel din scurt metrajul Pe aripile vinului (2002), regizat de Corneliu Porumboiu și produs de UNATC. A mai jucat în Călătorie la oraș, Visul lui Liviu, Eminescu versus Eminem, regia Florin Piersic Jr, Hârtia va fi albastră, Mere la cuptor, Restul e tăcere, California Dreamin' (nesfârșit), Polițist, adjectiv, Tarantyno, Principii de viață, Portretul luptătorului la tinerețe, precum și în Aproape liniște III, lansat în anul 2012. A fost regizor tehnic pentru productia anului 2006, Un acoperiș deasupra capului, a scris scenariul pentru show-ul de televiziune Ambientalia.