Duiliu Zamfirescu

Duiliu Zamfirescu s-a născut la 30 octombrie 1858, in Plăinești (azi Dumbrăveni), județul Vrancea. Era fiul arendasului Lascar Zamfirescu si al surorii arhitectului Ion Mincu, Sultana.
A învățat la Focșani si la Liceul Matei Basarab din București, a absolvit Facultatea de Drept in 1980. A fost procuror la la tribunalul din Târgoviște in 1981 si in același an demisiona din magistratură si se înscria in baroul Putna ca avocat pledant, a activat la Focșani si la București, in 1882 era redactor la România liberă, unde a rămas până in 1884. Incepuse din 1880 sa publice foiletoane in România liberă (Palabras, Timpuri si portrete), nuvela O pagina din viata lui Johann Strauss etc. A continuat cu foiletoanele Palabras, a publicat in acea revista prozele sentimentale Cum a iubit Deparateanu, In fata vietii.
A debutat editorial in 1883, cu volumul Fara titlu. Poeme si nuvele. In același an intra in cercul Junimii. In 1885 era profesor la Liceul Sf. Gheorghe si la pensionul Elenei Miller-Verghy, până in 1888. A inceput atunci colaborarea cu revista Convorbiri literare, in care a publicat Noapte buna, Locotonentul Sterie, Spre Mare, Conu Alecu Zaganescu, Subprefectul si Strabunii nostri, a publicat volumul Novele.
In 1888 devenea atașat la Ministerul de Externe si pleca la Roma ca secretar II la legatie, unde va ramane pana in 1892. Anii petrecuti la Roma au fost cei mai fecunzi pentru scriitor. A scris poeme cu subiect italic, a tradus din Carducci, care ii devenise prieten, a conceput romanul Lume noua, lume veche, aparut in 1891. Tot atunci a inceput sa elaboreze cunoscutul ciclu al Comaneștenilor, a realizat studiul despre Leon Tolstoi. Era mutat la Atena in 1892, apoi la Bruxelles, a fost readus la Roma in 1894, unde a rămas până in 1906.
In 1894 a publicat primul roman al ciclului Comaneștenilor, Viata la tara in Convorbiri literare, in 1895 publica Tănase Scatiu, in 1897 apărea In razboi, dar si volumele de versuri Alte orizonturi (1894), Imnuri pagane (1897), Poezii noua (1899), volumul Novele romane (1895), romanul Îndreptări, apărut in foileton la revista Literatura si arta româna in 1902, Ceea ce nu se poate, in Convorbiri literare, roman ce incheie ciclul Comaneștenilor.
In 1906 era numit secretar general al Ministerului de Externe, in 1908 devenea membru al Academiei Romane si in 1909 era delegatul Romaniei in Comisiunea Europeana a Dunării si in Comisiunea mixta a Prutului, cu sediul la Galați, funcție din care a demisionat in 1918.
In 1911 publica primul roman epistolar-filozofic din literatura romana, Lydda, in 1916 era ales președinte al Societății Scriitorilor din România, in 1918 era ales vicepresedinte al Academiei Române. S-a inscris in Liga poporului condusa de generalul Averescu, devenita Partidul poporului si in guvernul condus de acesta, in perioada 1920-1922 a fost ministru de Externe si președinte al Camerei Deputaților.
In 1919 publica volumul de poezii Pe Marea Neagră, lăsa neterminate memoriile si la 3 iunie 1922 a murit in timpul unei excursii la mânăstirea Agapia din județul Neamț.
A fost căsătorit cu Henriette Allievi si a avut 2 copii.