Biografie

Dustin Nguyen(Nguyen Xuan Tri) s-a născut la 17 septembrie la Saigon (actualul Ho Chi Minh), în Vietnam. Fiind născut în Sudul Vietnamului, Nguyen a avut o existență comfortabilă, tatăl său fiind unul din cei mai apreciați actori de film și teatru din țară. Familia sa a fost forțată de împrejurări fugă din Saigon în ziua căderii orașului, în 1975, când vietnamezii din nord au preluat puterea în țară.

Familia sa a fost prima familie de vietnamezi care s-a stabilit în St. Louis. La liceu Dustin s-a perfecționat în arte marțiale, pe care le descrie ca fiind "prima trezire a sufletului meu". După liceu s-a mutat în Carolina de Sud și a urmat cursurile Orange Coast College și, la propunerea unui prieten, a urmat cursuri de actorie, sau, după cum descrie el " a doua trezire a sufletului meu". Restul, spune Dustin, "a fost o serie de evenimente ale sorții".

Dustin Nguyen a devenit unul dintre primii actori americani de origine asiatică de la Hollywood.

Debutul său a fost în Magnum, P.I. (1980), unde a interpretat rolul unui tânăr luptăror cambodgian pentru libertate. Apoi, a urmat rolul care i-a adus popularitate, Suki, din "General Hospital".

Însă rolul care i-a adus un mare succes a fost cel al Detectivului Harry Ioki, din serialul "21 Jump Street", între 1987-1991, alături de Johnny Depp. Episodul "Crăciun la Saigon", din al doilea sezon al serialului, a avut la bază fuga lui Dustin din Vietnam.

Un alt rol important a fost cel din Little Fish(2005), alături de câștigătoarea premiului Oscar, Cate Blanchette și de Sam Neill.

Nguyen a jucat și în primul său rol negativ, în The Rebel, o dramă din perioada franco-vietnameză a anilor '20, apoi a apărut în Saigon Eclipse, o poveste de dragoste modernă petrecută în Vietnam. Aceste două filme au marcat prima reîntoarcere a lui Nguyen în Vietnam, după 32 de ani.

Ca pasiuni - îi place să conducă motocicleta Ducati sau să practice kick-boxing Muay Thai. De altfel, își petrece timpul liber practicând o serie de arte marțiale. Se antrenează și în Tae Kwon Do, Escrima și Jeet Kune Do. Experiența sa în artele marțiale a fost pusă în valoare în timpul campaniei "Hero", organizată de Levi Jeans' European, pentru prima oară când Levi a apelat la un asiatic.

Dustin și soția sa, fost model/actrița Angela Rockwood-Nguyen sunt implicați în Fundația contra Paraliziei "Christopher Reeve". Cu ani în urmă soția sa a fost victima unui accident auto în urma căruia a rămas paralizată. De atunci amândoi au fost alături de fundație și au devenit purtători de cuvânt pentru The Paralysis Resource Center's Minority Communities Outreach Campaign, al cărui scop este să determine conștientizarea și accesul la resursele centrului pentru comunitățile minoritare din Statele Unite.

Nguyen este și om de afaceri, are o firmă de bijuterii din argint deosebite, intitulată Imperial Rose Collections. Bijuteriile au un design artistic unic, deosebit, contopind influențele de la Hollywood și din Japonia.

Dustin și soția sa Angela locuiesc în Los Angeles.