Eldar Ryazanov

Eldar Raozanov, pe numele complet Eldar Aleksandrovich Ryazanov, s-a născut la 18.11.1927, în Samara, Rusia, și a decedat la 30.11.2015. Tatăl său, Aleksandr Semyonovich Ryazanov, a fost un diplomat care a lucrat la Teheran. Mama lui, Sofia Mikhailovna (născută Shusterman), era de origine evreiască. În 1930, familia s-a mutat la Moscova, dar în curând părinții lui au divorțat. Apoi a fost crescut de mama sa și de noul ei soț, Lev Mikhailovich Kopp. În 1937, tatăl său a fost arestat de guvernul stalinist și ulterior a stat 18 ani în lagărele de muncă corecționale. Ryazanov a început să creeze filme la începutul anilor 1950. În 1955, Ivan Pyryev, pe atunci o somitate în industria cinematografică sovietică, i-a sugerat să înceapă să lucreze la filmul său, Carnaval Night (1955). La început, Ryazanov a refuzat, deoarece dorea să facă „filme serioase”, dar apoi a fost convins să înceapă, deoarece Pyryev credea că „oricine poate filma o melodramă, dar doar câțiva pot crea o comedie bună”. A avut succes și a început să lanseze mai multe filme. A fost numit Artist al Poporului al URSS în 1984 și a primit Premiul de Stat al URSSîn 1977. A câștigat premiul Nika pentru cel mai bun regizor în 1991 pentru filmul Promised Heaven. A fost regizor de film, scenarist, poet, actor și pedagog. Printre cele mai cunoscute și apreciate filme ale sale se numără: Hussar Ballad (1962), Ferește mașina (1966), The Irony of Fate / Ironia sorții (1975), Office Romance (1977), Garajul (1980), Gară pentru doi (1982, nominalizat la Festivalul de la Cannes, în 1983), Fata fără zestre (1984). Genul principal al lui Ryazanov a fost tragicomedia. Ryazanov a avut un accident vascular cerebral ischemic acut în noiembrie 2014. A fost internat la un spital din Moscova pe 21 noiembrie 2015 din cauza dificultății de respirație. A murit în spre miezul nopții, pe 30 noiembrie 2015, de insuficiență cardiacă și pulmonară, la vârsta de 88 de ani. Ryazanov a fost unul dintre cei mai de succes regizori de film ai Uniunii Sovietice, iar filmele sale sunt încă binecunoscute în peisajul post-URSS. O stradă din Moscova a fost numită după el, în 2017. Un muzeu și un memorial dedicat memoriei sale au fost deschise pe locul casei sale din copilărie din Samara.