Elizabeth Peña s-a născut pe 23 septembrie în anul 1961,în ținutul Elizabeth din New Jersey. Este fiica Estellei Margarita (născută Toriac) și a lui Mario Peña. Mama ei s-a făcut cunoscută ca administrator de arte și producător. Tatăl, Mario, este de origine cubaneză și a fost scriitor,regizor și cofondator al Latin American Theatre Ensemble. Elizabeth Peña a absolvit liceul New York's High School of Performing Arts în anul 1977.
Călcând pe urmele tatălui ei, este și ea membru fondator al altei organizații, fiind vorba de Hispanic Organization of Latin Actors. În anul 1977 a apărut în primul ei film intitulat ,,El Super'', o comedie foarte mișcătoare și melancolică despre o familie cubaneză de condiție medie care încearcă să se integreze în Spanish Harlem.
În 1987 a dat viață personajului Dora Calderon din,, I married Dora'' ,un sitcom de numai 13 episoade. Elizabeth Peña a mai apărut în filme ca La Bamba, Dawn and outin Beverly Hills, Jacob's ladder, Vibes, Rush hour.
În anul 1994 se căsătorește cu Hans Christian Rolla. Ei au împreună doi copii, Fiona și Kaelan.
Elizabeth Peña a murit la vârsta de 55 de ani, la 14 octombrie 2014, la Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles, California de ciroză hepatică.