Emil Cioran

Emil Cioran a fost un filozof și scriitor român stabilit în Franța.

După studii clasice la liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu COnstantin Noica și elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionesc. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche.

Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937).

În 1937 Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București. După o scurtă întoarcere în țară (două luni) în 1940, el părăsește pentru totdeauna România și se stabilește la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de distincție și finețe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard - editură care va publica mai târziu majoritatea cărților sale - prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.

Ironia destinului a vrut ca Emil Cioran să devină celebru tocmai în limba franceză, ale cărei constrângeri le repudiase în tinerețe. Dacă idiomul francez i-a potolit excesele și i-a dăruit secretul formei și al formulării, rădăcinile sale românești i-au procurat seva care a dat strălucire operei sale.