Biografie

Născut la 1 iunie 1974, la Bacău, a absolvit Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică Octavian Stroia, Cluj-Napoca si Universitatea de Arte Vatra, din Baia Mare. A intrat în lumea baletului când era un copil. Și-a făcut debutul ca solist la Opera Națională Română Cluj-Napoca în urmă cu 18 ani. În 1994 era solist balet al prestigioasei scene. Până să fie al Craiovei, ca prim solist balet al Liricului Teodorini, a poposit pe malul mării, la Teatrul Oleg Danovski, apoi și-a trecut în portofoliu evoluții la Mönchengladbach, la Düsseldorf  în Germania, la Teatro Totto în Italia.  În decorul baletului european, Emilian Belcin se așezase în zona performanței. Sfârșitul anilor ‘90 îl găsea ca membru al Asociației Mondiale de Dans de la Roma. Dar a decis să revină pe plaiuri mioritice și să se dezvolte profesional și aici. Și-a fost un dor care l-a tras spre casă. „Mi-a fost dor de ciorba făcută de mama“, zâmbește tânărul balerin, reamintindu-și că, odată ajuns acasă, nu ar fi vrut altceva decât să stea trei luni la munte, cât mai departe de tot, unde să se poată gândi la proiecte. N-a fost să fie așa, căci l-a întâlnit pe dirijorul Emil Maxim, prieten al tatălui său, care l-a chemat în Bănie. Și aici este și astăzi, la fel de hotărât ca întotdeauna să dea viață ideilor care să-i facă pe spectatori să vorbească la superlative despre spectacolele de balet.Printre creațiile coregrafice care îi poartă semnătura se numără și „Faust“, un spectacol de balet cum nu s-a mai făcut altul. „Este o premieră mondială“, confirmă Emilian Belcin, cel care a dat contur real Galei de Balet, eveniment aplaudat de craioveni. Pe lista sa sunt numeroase alte proiecte în care crede. „Aș vrea să reiau «Șatra», să aduc în scenă dans pe muzica din Stargate, „Lady Macbeth“, proiect de balet classic în trei acte pe muzica lui Rahmaninov“, mărturisește artistul care se vrea în rolul lui „Spartacus“.Una dintre marile bucurii ale artistului poartă numele Ioanei Lucia Ghivercea, micuța balerină a Craiovei, care i-a răspuns la implicarea în formare cu premii importante, unul fiind titlul de vicecampioan, obținut anul trecut în Anglia. Pentru copiii pasionați de balet, cum este și Lucia, își dorește o școală de profil, particulară, unde ei să descopere frumusețea baletului, dar și seriozitatea cu care el trebuie studiat. Emilian Belcin este căsătorit, are un copil.