Biografie

Eric s-a născut pe 16 iunie 2005 si de mic copil i-a placut să învețe, să citească, să scrie și să facă socoteli. In primii ani de scoala a început și lectiile de pian la Scoala de Muzica și Arte Plastice nr. 2 si a luat premiul I de mai multe ori, in cei sase ani de studii. Tatal lui nu a vrut sa-l expuna vietii din spatele scenei de teatru și film, constient fiind, din proprie experienta, de magia inefabila si ireversibila pe care o poate exercita asupra unui copil. A sperat ca va alege alt drum în viață.

Însă, la primul casting la care au fost convinsi sa mearga impreuna, actorul a fost frapat de firescul comportamentului lui Eric, ușurință și plăcerea deosebita cu care răspundea cerințelor, în totală opozitie cu orice alt domeniu în care i se solicita atenția și implicarea. Eric a filmat primul lui scurt metraj, in regia lui Adrian Sitaru („Excursie”), alaturi de actorul Adrian Titieni. Dupa care a urmat un scurt metraj al studentei UNATC (pe atunci) Stefania Maftei, fiica regizorului Alexandru Maftei și a actriței Dana Voicu. Iar pentru al treilea sau rol a avut sansa sa fie distribuit in „Octav”, filmul cu acelasi nume, în regia lui Serge Ioan Celebidachi, fiul dirijorului Sergiu Celibidache.