Biografie

Eric Fleming, pe numele adevărat Edward Heddy, Jr., a fost actor de film, teatru și televiziune, care s-a născut la data de 04.07.1925, în Santa Paula, California, și care a decedat la data de 28.09.1966. El s-a remarcat în rolul Gil Favor din lunga serie de televiziune Rawhide. În timpul Marii Depresii / Criza economică, el a întrerupt școala și a avut mai multe slujbe până când s-a alăturat Merchant Marine, United States Navy în 1942, în al Doilea Război Mondial. A servit ca marinar într-un batalion de construcții navale. A suferit un accident, o operație facială, de reconstrucție a frunții, nasului, maxilarului. După liberarea din armată, el a fost interesat de actorie și a luat lecții de interpretare. A jucat teatru la Chicago și pe Broadway, în Plain și Fancy. Simultan a început să lucreze și la televiziune. Fleming s-a mutat apoi la Hollywood unde a jucat în filme cu buget redus, inclusiv Fright, Curse of the Undead, Queen of Outer Space, cu Zsa Zsa Gabor. Fleming a fost distribuit cu Clint Eastwood în seria Rawhide, începând din 1958. După ce el a părăsit Rawhide, la sfârșitul sezonului 1964–1965, a fost partenerul lui Doris Day în The Glass Bottom Boat, unde a interpretat un spion agreabil, și a mai apărut în High Jungle, un film de aventuri produs de studioul MGM, realizat în Peru. La ultimele filmări, Fleming s-a răsturnat din canoe în Râul Huallaga, a fost luat de curenți și găsit decedat. Avea 41 de ani. Nu a fost căsătorit, nu a avut copii. Urma să se căsătorească cu Lynne Garber.