Biografie

Mircea Eugen Burada (n. 1946, București, România – d. 3 octombrie 2023) a fost un scriitor și scenarist român, cunoscut în special pentru Nea Mărin miliardar, cel mai vizionat film românesc din toate timpurile, al cărui scenariu l-a scris împreună cu Vintilă Corbul și Amza Pellea.

A absolvit cursurile Facultății de Energetică a Institutului Politehnic București.  Eugen Burada și Vintilă Corbul s-au stabilit în 1979 în Franța și s-au afirmat și acolo ca scriitori.  A fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, la Categoria A - "Literatura" de către Președintele României în 2004.

Împreună cu prietenul său de-o viață, Vintilă Corbul, Eugen Burada a scris mai multe romane de succes, printre care:  Moarte și portocale la Palermo 1966, Cenușă și orhidee la New York 1968, Uragan asupra Europei, Oameni în Rolls-Royce 1979, Groaza vine de pretutindeni,Roxelana și Soliman, Calea ducesei, Plângi, plângi balalaikă. Tot împreună cu Vintilă Corbul, a scris și patru scenarii de film, toate acestea fiind regizate de Sergiu Nicolaescu:  Un comisar acuză (1974) - în colaborare cu Sergiu Nicolaescu, Vintilă Corbul și Mircea Gândilă Revanșa (1978) - în colaborare cu Sergiu Nicolaescu, Vintilă Corbul și Mircea Gândilă Nea Mărin miliardar (1979) - inițial piesă de teatru; scenariul a fost scris în colaborare cu Vintilă Corbul și Amza Pellea Duelul (1981) - în colaborare cu Vintilă Corbul și Sergiu Nicolaescu.

A decedat pe 3 octombrie 2023 în timpul unei operații pe cord.