Eve Plumb s-a născut Eve Aline Plumb (29 aprilie 1958) în Burbank, California, fiica lui Neely Plumb, un saxofonist care ulterior a lucrat ca asistent și producător executiv la departamentul de muzică a multor companii majore de film. Mama ei, Flora June Plumb (nascuta Dobry) a fost balerină. Eve are dpu surori, Catherine si Flora (tot actriță), Catherine și un frate, Ben.
Eve a apărut la televizor din 1966, în reclame. Anul următor a apărut în serialele The Virginian, The Big Valley și Lassie. În 1968, aceasta a jucat în It Takes A Thief și Family Affair. În 1969, la vârsta de 11 ani, a apărut într-un episod din Gunsmoke.
Adevăratul ei debut a fost în rolul lui Jan Brady, una dintre cele trei surori, din serialul TV Familia Brady (1969–1974). Premiza serialului era căsătoria lui Carol, o mamă singură cu trei fiice, cu Mike Brady, tatăl văduv a trei frați. Serialul a fost primul care să trateze subiectul părinților vitregi cu copiii. Printre aspectele puse în valoare de rolul ei au fost insecuritatea lui Jan datorată ochelarilor ei, faptului că este al doilea copil, rușinea de a nu fi avut un prieten și preocupările legate de aspectul ei în viitor. Cu toate acestea ea se face remarcată în episodul care are ca subiect gelozia acesteia față de sora ei, Marcia, cu cea mai faimoasă replică din tot serialul: "Marcia, Marcia, Marcia!".
Serialul a devenit unul dintre cele mai iubite din istoria televiziunii. După terminarea acestuia în 1974, Familia Brady a avut și mai mult succes în reluări. Rulează și în prezent. Serialul a dat naștere la filme, adaptări și continuări.
Deoarece în câteva episoade copiii Brady cântă împreună, actorii au înregistrat albumele "Merry Christmas from The Brady Bunch," "Meet The Brady Bunch," "The Kids From The Brady Bunch" și "The Brady Bunch Phonographic Album" și câteva solo-uri. Ca urmare, copiii au apărut în "American Bandstand" și au plecat într-un turneu, sub numele "The Brady Bunch Kids". În 1974, Eve a recitat monologul variantei "California Love Story" a orchestrei Pat Williams. În 1993, MCA a publicat colecția celor mai bune melodii în "It's A Sunshine Day: The Best of The Brady Bunch".
În perioada 1972–1974 Plumb și ceilalți actori și-au împrumutat vocile în desenul "The Brady Kids". Datorită faimei de care s-a bucurat serialul, Eve a intrat în atenția revistelor de adolescenți precum "16" și "Tiger Beat", dar și a unor alte forme de mediatizare: cărți, cărți de colorat, benzi desenate, cutii de mâncare, jocuri și afișe.
După sfârșitul serialului, Plum a jucat rolul unei prostituate adolescente în Dawn: Portrait of a Teenage Runaway și în continuarea filmului, Alexander: The Other Side of Dawn. A jucat ca Elizabeth "Beth" March în producția NBC Little Women.
În 1976 a refuzat să apară alături de restul distribuției din Familia Brady pentru The Brady Bunch Hour. Absența ei a iscat controversă printre fanii serialului care au acuzat-o de dorința de a se desprinde de fostul ei rol. Aceasta a fost înlocuită de actrița și cântăreața Geri Reischl care a devenit cunoscută printre admiratorii serialului ca “Jan cea falsa”. Câtiva ani mai tarziu, acest fapt a fost parodiat într-un episod din The Simpsons.
În anii 1980, Plumb a mai luat parte la câteva filme din franciza Brady, inclusiv "The Brady Girls Get Married", "The Brady Brides", "A Very Brady Christmas" și continuarea din 1990 a serialului, “The Bradys”.
Un alt rol notabil a fost in Fudge (1995–1997), ca Doamna Ann Hatcher și în filmul Fudge-A-Mania (1997).
Plumb pictează de două decenii, fiind admirată la numeroase galerii din SUA pentru subiecte de natură moartă, in ulei.