Fernando Casado Arambillet, cunoscut caFernando Rey, s-a născut la 20 septembrie 1917 în La Coruna, Spania și a murit de cancer la 9 martie 1994, la Madrid, Spania. A fost un actor spaniol de film, teatru și televiziune, cu o activitate complexă în Europa și în Statele Unite.
Fernando Rey este fiul Colonelului Casado Veiga. A studiat arhitectura, însă când a izbucnit Războiul Civil în Spania a fost nevoit să-și întrerupă studiile de la universitate.
În 1936 Rey a început să apară în filme, la început ca figurant. Atunci și-a ales numele de scenă, Fernando Rey. Și-a luat numele mamei, "Rey", care în spaniolă înseamnă "rege".
Primul rol important l-a avut în 1944, când l-a interpretat pe Ducele de Alba în "Eugenia de Montijo", regizat de Jose Lopez Rubio. După patru ani a apărut în rolul lui Filip I cel Frumos, Rege al Spaniei, în filmul spaniol care a avut un mare succes, "Locura de amor".
Acesta a fost începutul unei cariere prolifice în filme, radio, teatru și televiziune. A jucat în aproximativ două sute de filme. De asemenea, Rey a lucrat foarte mult la dublaje pentru versiunea în limba spaniolă. A dublat vocile actorilor celebri, precum Lawrence Olivier (Hamlet-1948, Prințul și dansatoarea-1957), Henry Fonda (Ziua cea mai lungă-1962). A dublat și propria sa voce, în filme vorbite în altă limbă decât spaniola, cât și a actorilor spanioli a căror voce a fost considerată nepotrivită pentru ecran. Rey, cu vocea sa profundă, a fost solicitat ca narator în filme importante spaniole, precum "Bienvenido, Mr. Marshall" (1953), al lui Luis Garcia Berlanga, "Marcelino Pan y Vino (1995), al lui Ladislao Vajda.
Un rol deosebit a fost cel realizat în "Comicos" (1954), regizat de Juan Antonio Bardem. Actorul avea să colaboreze deseori cu Bardem și cu Luis Bunuel.
Cariera sa internațională a început odată cu rolul din "The Night Heaven Fell", în 1958, o coproducție franco-italiană în regia lui Roger Vadim, unde a apărut alături de Stephen Boyd, Marina Vlady și Brigitte Bardot.
În 1959 apare alături de Steve Reeves și Christine Kaufmann în "The Last Days of Pompeii". În 1961 Rey apare în western-ul european, "The Savage Guns", apoi în "The Price of Power", 1969, film politic, precum și în cele două continuări la "Cei șapte magnifici", respectiv "Întoarcerea celor șapte" , în 1966 și "Armele celor șapte magnifici" , în 1969.
Rey a devenit celebru în lume datorită colaborărilor cu Orson Welles și Luis Bunuel între 1960 și 1970. A jucat în "Viridiana", în 1961, în "Tristana", în 1970, în "Farmecul discret al burgheziei", în 1972, film supra-realist care a primit Oscarul pentru Cel mai bun film străin în 1972, toate trei în regia lui Bunuel. Pentru Welles Rey a jucat în două filme, "Clopotele de la miezul nopții", în 1966, și "Poveste nemuritoare" în 1968.
Un rol memorabil a fost cel al escrocului francez Alain Charnier, din Filiera I (1971) și Filiera II (1975), în regia lui William Friedkin.
Între 1970 și 1980 Rey a jucat în multe co-producții internaționale, în filme aparținând unor genuri diverse, unele apariții ale sale fiind de tip "cameo". Printre acestea se numără rolurile în filme regizate de Lewis Gilbert în "Aventurierii" (1970), Mauro Bolognigni, în "Drama celor bogați" (1974), Vincente Minelli"-O chestiune de timp" (1976), Valerio Zurlini-"Deșertul tătarilor" (1976), Robert Altman "Cvintet" (1979) și Frank Perry -"Monsignor" (1982).
Despre apariția cameo din "Călătoria condamnaților" (1976), regizat de Stuart Rosenberg, Rey a spus: "L-am interpretat pe președintele cubanez Prio Socarras; o apariție cameo. Mi-au dat o mulțime de bani pentru mai de șase ore de filmare, în clădirea Bursei de valori din Barcelona, unde am apărut alături de James Mason. Am primit mai mulți bani decât Orson Welles, care a făcut un rol mare..."
După 1980 Rey a preferat să joace în Spania. A apărut în filme precum "Tatăl nostru" (1985), "Pădurea însuflețită" (1987), "De partea cealaltă a tunelului" (1992). Cel mai important rol din această perioadă a fost cel al lui Don Quixote, alături de Alfredo Landa, care l-a interpretat pe Sancho Panza, în filmul pentru televiziunea spaniolă "El Quijote de Miguel de Cervantes" (1991), regizat de manuel Gutierrez Aragon.
Ultima sa apariție pe ecrane a fost într-un rol secundar în comedia neagră spaniolă "Cianura...pură sau cu lapte?", în 1994.
Fernando Rey a fost un actor care și-a câștigat celebritatea târziu, după vârsta de 50 de ani. Actorul a declarat pentru "The Times", ediția de la Madrid, în 1973: "Poate că este păcat că am cunoscut succesul atât de târziu în viață. Ar fi fost mai bine să am succes la tinerețe, precum El Cordobes în arena cu tauri. Atunci ai viața înaintea ta și poți să te bucuri".
În 1971 Fernando Rey a câștigat premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la San Sebastian, pentru rolul din filmul "La duda", regizat de Rafael Gil, după romanul lui Benito Perez Galdos.
Un alt succes al tandem-ului Rey-Bunuel a fost "Acel obiect obscur al dorinței" (1977), nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin, și la Globurile de Aur pentru aceeași categorie. Vocea lui Rey a fost dublată de actorul francez Michel Piccoli.
În "Șapte frumuseți" (1975), nominalizat la Oscar, în regia lui Lina Wertmuller, Rey a interpretat rolul lui Pedro, anarhistul, prieten și coleg de închisoare al protagonistului Pasqualino Settebellezze, care alege să se sinucidă, refuzând să mai trăiască într-un lagăr de concentrare nazist.
În 1977 Rey a câștigat premiul pentru cel mai bun actor la Cannes, pentru rolul din "Elisa, viața mea".
În 1988 a câștigat din nou premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la San Sebastian, de data aceasta pentru rolurile din două filme: "Jurnalul de iarnă", în regia lui Francisco Regueiro, și "Aluzia unei crime", regizat de Antonio Isasi-Isasmendi.
Rey a primit și medalia de aur din partea Academiei Spaniole de Arte și Științe Cinematografice.
A deținut și funcția de Președinte al acestei academii, între 1992-1994. A fost membru al juriului Festivalului de Film de la Cannes, în 1975.
În 1960 Rey s-a căsătorit cu actrița argentiniană Mabel Karr.
