Biografie

Fionnula Flanagan este o vedetă premiată a marelui ecran și a scenei. De curând, a apărut alături de Jim Carrey în comedia hit “Yes Man”. Printre următoarele proiecte de cinema ale lui Flanagan se numără: “The Irishman”, un film în care joacă alături de Val Kilmer și Christopher Walken, și “Coming and Going”, alături de Rhys Darby.

Fionnula Flanagan s-a născut la 10 decembrie 1941, la Dublin, fiind fiica Rossanei (născută McGuirk) și a lui Terence Niall Flanagan, un veteran irlandez naționalist, care a luptat și în Războiul Civil din Spania. A învățat să vorbească fluent atât irlandeza cât și engleza. Părinții ei nu erau vorbitori nativi de limbă irlandeză, însă au dorit ca Fionulla și cei patru frați ai ei să vorbească această limbă. Mama sa obișnuia să spună "Un popor fără limbă este un popor fără suflet". Pentru aceasta, Fionulla le-a fost recunoscătoare. Este cea mai mare din cei cinci copii ai familiei Flanagan. A învățat la Scoil Mhuire Marborough Street, la Sandymount High School și la Scoil Caitriona, Dominican College.

Flanagan a studiat și în Elveția (a studiat limbi străine la Universitatea din Fribourg, lucrând o vreme ca interpret și traducător în Italia). A urmat cursuri la Abbey Theater din Dublin, a călătorit prin Europa înainte să se stabilească la Los Angeles în 1968. Este căsătorită cu medicul Garrett O'Connor, vărul actorului Caroll O'Connor. Activitatea sa cuprinde roluri în piese de teatru, în televiziune și cinematografie.

S-a remarcat în Irlanda în 1965, odată cu rolul Maire din ecranizarea de către Telefis Eireann a piesei în limba irlandeză, An Triail. Pentru interpretarea sa remarcabilă a primit premiul Jacob în cadrul ceremoniei anuale de la Dublin. Apoi, în 1967, a interpretat rolul lui Gerty McDowell, versiunea cinematografică a romanului Ulysses, al lui James Joyce. De altfel, Flanagan s-a remarcat ca una din principalele interprete ale lui James Joyce. În 1968 a debutat pe Broadway, în Lovers, de Brian Friel, apoi a apărut în The Incomparable Max (1971) și în adaptările pentru teatru după operele lui Joyce, precum Ulysses in Nighttown (rolul lui Molly Bloom, pentru care a primit o nominalizare la premiul Tony, în 1974, ca actriță în rol secundar) și James Joyce's Women, în care realizează o performanță deosebită, interpretând șase femei diferite care au avut o influență puternică în viața scriitorului James Joyce.

A jucat în filme de televiziune în SUA, câștigând un premiu Emmy pentru rolul lui Clothilde, interpretat în 1976 în serialul Om bogat, om sărac.

A mai avut apariții în Star Trek: Deep Space Nine, episodul Dax, și în Star Trek: The Next Generation, episodul Inheritance. O altă apariție importantă a fost ceea din filmul The Others, alături de Nicole Kidman (2001). Un alt rol important a fost cel din filmul Yes Man (rolul lui Tillie), în 2008, alături de Jim Carrey.

Are locuințe atât în Sudul Californiei cât și la Dublin
Flanagan s-a implicat și în creații cu mesaj politic. A apărut, împreună cu Helen Mirren, în Some Mother's Son (1996), scenariul și regia fiind semnată de Terry George, ca mama unui grevist al foamei din Armata Republicană Irlandeză Provizorie în 1981. Fiind implicată în politică, a ținut un discurs în cadrul comemorării organizată de Sinn Fein în Citywest Building din Dublin, pentru republicanii irlandezi și rudele acestora care au fost uciși în ultimele evenimente turbulente din Irlanda de Nord la acea vreme.

Împreună cu soțul ei (sunt căsătoriți din 1972) Dr. Garrett O'Connor organizează petreceri la casa din Hollywood Hills, pentru reprezentanții comunității irlandeze. În iulie 2009 s-a alăturat președintelui Sinn Fein, Gerry Adams, participând la conferințe în Statele Unite, pentru susținerea unității irlandeze.