Biografie

Florentina Mosora, sau Florentina Ioana Mosora s-a nascut la Cluj, pe 7 ianuarie 1940. A fost o biofiziciană și actriță de cinema din România.

Biofiziciană (licențiată în fizică, specialitatea biofizică), lector la Facultatea de Biologie a Universității București din anul 1972, specialistă în biofizică medicală, doctor în științe (neurofiziologie biofizică), ulterior a devenit specialistă și în oceanografie.

Inițial, în anii 1965-1970, a lucrat ca asistentă a profesorului Vasile V. Vasilescu, neurofiziolog biofizician, la Laboratorul de Biofizică al Facultății de Medicină din București (IMFB), unde a obținut doctoratul cu numitul profesor ca șef de doctorat în neurofiziologie biofizică. A predat în laborator pe teme legate de propagarea impulsului nervos și deasemenea a predat cursuri de rezonanță, atît de RES cît și de RMN, cu aplicații în biofizică, pentru studenții de la secția de biofizică.

Frumusetea chipului ei a facut ca tanara Florentina sa fie distribuita in filme la varsta de 19 ani. A jucat doar in 4 filme: ,,Baietii nostri", ,,Sub cupola albastra", ,,Post-Restant " si ,,Dragoste la zero grade", dar a impresionat publicul acelei vremi.

Nu a atras-o cinematografia, si-a urmat vocatia stiintifica.

In 1961 a obtinut o licenta in chimie iar in 1967 in fizica nucleara. Si-a echivalat ambele diplome in Belgia.

A facut specializari, intre anii 1964-1966, in biofizica medicala si neurofiziologie si a obtinut titlul de Doctor la Universitatea din Bucuresti.

In 1974 a plecat in Belgia, unde a lucrat la cercetarea utilizarii izotopilor stabili în medicină. A fost mai intai conferentiar, intre 1974 si 1979 si a devenit profesor universitar in 1988, specialitatea Fizică biologică –Biochimie. S-a ocupat si de oceanografie.

In 1989 a fost unul dintre cei trei oameni de știință care au organizat un seminar NATO privind biomecanica proceselor de transport.

A devenit șefă de catedră (oceanografie) în 1990 la Universitatea din Liège, în Belgia.

Florentina Mosora a murit la Liège, in anul 1996.