Celebrul actor de origine italiană, Franco Nero s-a născut în zodia săgetătorului la 23 noiembrie 1941 în San Lazzaro , Parma , Emilia-Romagna , Italia și prestează pe scenă din anii 1962. Este căsătorit cu Vanessa Redgrave. Numele de botez al actorului este Francesco Sparanero și s-a născut în San Prospero Parmense, provincia Parma, Emilia Romagna și este fiul unui sergent de carabinieri.
A crescut și copilărit în Bedonia și Milano și a urcat pe scenă de la șase ani. A studiat pentru scurtă vreme la o facultate de economie și comerț locală înainte de a pleca și studia la '' The Piccolo Teatro di Milano ''. A jucat într-un rol de film în anii 1964 în '' La ragazza in prestito ''. A fost descoperit de regizorul John Huston. S-a implicat romantic într-o relație cu cea care-i va deveni soție în anul 1967 când s-au întâlnit pe platourile de filmare de la filmul '' Camelot ''. În anul 1969 a venit pe lume primul său fiu, Carlo Gabriel Sparanero (cunoscut ulterior ca si Carlo Nero în viața artistică de scenarist și regizor). Cei doi soți (Franco și Vanessa ) au stat o vreme separați, cei doi făcându-și o altă viață după care s-au recăsătorit la 31 decembrie 2006. În anul1987, în timpul filmărilor pentru'' Columbia" care se făceau în Cartagena s-a implicat într-o relație romantică și foarte pasională cu Mauricia Mena, relație din care a rezultat al doilea fiu al său , Franquito.
În anul 2010 a apărut alături de soția sa Vanessa în filmul ''Letters to Juliet ''. A lucrat cu nume ilustre ale scenei regizorale ca: Carlo Lizzani, Damiano Damiani, Zampa Luigi, Luis Bunuel, Elio Petri, Mihalis Kakogiannis, Rainer Werner Fessbinder, Claude Chabrol, Vatroslav Mimica, Marco Bellochio.
La începutul anilor 1980 a început să producă, să scrie și să regizeze. A participat la numeroase evenimente caritabile. Din spusele sale , culoarea sa preferată este negrul.
Franco Nero, pe numele complet Francesco Clemente Giuseppe Sparanero, a jucat și în filme, precum: Pelle viva (1962), Django (1966), Biblia: La început...(1966), Texas, Adios (1966), Massacre Time (1966), Ziua bufniței (1968), Mercenarul (1968), Sardinia răpită (1968), Bătălia de la Neretva (1969), Tristana (1970), Companeros (1970), Dropout (1970, cu Vanessa Redgrave), The Virgin and the Gypsy (1970), Confesiunile unui căpitan de poliție (1971), La Vacanza (1971, cu Vanessa Redgrave), Criminalitate gravă (1973), Los amigos (1973), Legea străzii (1974), Keoma (1976), Autostopul (1977), Forța 10 din Navarone (1978), Ninja în sân (1981), Querelle (1982), Șoimul (1983), Die Hard 2 (1990), Cucerirea (1996), Li chiamarono...briganti! (1999), Sacra Corona (2001), Crima e meseria mea, draga mea (2009), Cars 2 (2011), Law & Order: Special Victims Unit (2011), Django Unchained (2012), John Wick: Capitolul 2 (2017), The Immortalist (2020), Exorcistul Papei (2023). Nero a apărut în peste 150 de filme și a scris, produs și jucat în Jonathan degli orsi (1993). În iunie 2024, a finalizat filmul The Estate ai cărui producători executivi sunt Nero, soția sa, Vanessa Redgrave, și fiul său, Carlo Gabriel Nero. Filmul este scris și regizat de fiul său, iar în distribuție îi are pe Nero și Vanessa Redgrave. În mai 2025, Nero s-a alăturat distribuției filmui Roma elastica. În 2011, a primit o stea pe Aleea Celebrităților Italiene din Toronto, Ontario, Canada. În 2016 și 2017, a interpretat poeziile lui Gabriele Tinti. În plan personal, relația sa romantică cu actrița engleză Vanessa Redgrave a început în 1966. În 1969, s-a născut fiul lor, Carlo Gabriel Redgrave Sparanero (cunoscut profesional sub numele de Carlo Gabriel Nero), scenarist și regizor. După mulți ani de separare, timp în care amândoi au avut relații cu alte persoane, s-au reunit și s-au căsătorit pe 31 decembrie 2006. Carlo Nero a regizat-o pe Redgrave în adaptarea cinematografică a piesei The Fever. Nero a avut o relații cu actrițele Catherine Deneuve, Goldie Hawn, Ursula Andress în anii 1970. În 1983, a avut un al doilea fiu, Frank Sparanero, cunoscut și sub numele de Frankie Nero sau Frank Nero Jr), născut la Roma de Danica Pevec (alias Alexandra Romanov). Frankie și-a început cariera de actor în Festival de Pupi Avati în 1996 și apoi, în 1999, a apărut în filmul Buck și brățara magică. El este actor, artist, arhitect, fotograf. În decembrie 1987, un proces de paternitate a fost intentat împotriva lui Nero la o instanță din Columbia. Mauricia Mena a susținut că el este tatăl fiului ei, Franquito, după o scurtă relație romantică. În 1994, Nero a condus-o la altar pe fiica sa vitregă, actrița Natasha Richardson (1963-2009), când ea s-a căsătorit cu actorul Liam Neeson. Tatăl ei, Tony Richardson, murise în 1991.