Biografie

Fred Ward, pe numele complet Frederick Joseph Ward, s-a născut la data de 30.12.1942, în San Diego, California, SUA, și a decedat la data de 08.05.2022. Fost boxer, tăietor de lemne și bucătar, care a servit în U.S. Air Force, Ward a urmat o școală de actorie, și-a început cariera când s-a mutat la Roma de tânăr și a lucrat ca mim, apoi ca actor de voce off. A continuat cu câteva apariții în producții de televiziune ale regizorului neorealist italian, Roberto Rossellini, apoi cu roluri la Hollywood. Ward și-a făcut debutul în filmul american al regizorului Clint Eastwood, Escape from Alcatraz, în 1979. Apoi, el a jucat în filme, precum: Southern Comfort, The Right Stuff, Remo Williams: The Adventure Begins, Tremors and Tremors 2: Aftershocks., Henry și June, Jucătorul, Swing Shift și Short Cuts. De asemenea, a apărut ca Sheriff Bud Phillips în Best Men, în rolul lui Dave Reimüller în ...First Do No Harm cu Meryl Streep (ambele în 1997) și ca Domenico Venier în Dangerous Beauty (1998). În 2002, a jucat în Sweet Home Alabama, Enough, Abandon, Birdseye. După rolurile din Circus (2000), Enough ! (2002), The Last Ride, 10.5 și Coast to Coast (în 2004) a luat o scurtă pauză și a revenit ca invitat în serialele de televiziune Grey's Anatomy și ER (în 2006 și 2007), a jucat în Exit Speed (2008), Armored (2009). În plan personal, prima sa căsătorie, cu Carla Evonne Stewart, în 1965, s-a încheiat prin divorț în anul următor. A doua căsătorie a fost cu Silvia Ward, cu care a avut un fiu, Django. După ce au divorțat, el s-a căsătorit cu Marie-France Boisselle, în 1995, iar ea a cerut divorțul în august 2013, dar s-au împăcat mai târziu în acel an. Ward a încetat din viață pe 8 mai 2022, la vârsta de 79 de ani.