George Calboreanu

George Calboreanu s-a nascut la 03.01.1896, in localitatea Turnisor, nu departe de Sibiu. După ce termină clasele primare la Turnișor devine elev la Școala de Arte și Meserii din București. De cum a absolvit-o pleacă la Constanța cu gândul ascuns de a se imbarca pe furis pe un vapor când acesta își va ridica ancora si de a pleca. Dar din păcate nu reuseste acest lucru fiind obligat sa se intoarca la Bucuresti. Întors la București, intră în corul unei biserici; cântând, reuseste sa isi castige curajul necesar de a accede mai departe și se prezinta la concurs la Teatrul de Operetă de la Parcul Oteteleșteanu (azi Palatul Telefoanelor). Dupa concurs intre membrii juriului s-au iscat neînțelegeri la deliberare, un membru al comisiei a susținut că este tenor, altul că este bas, iar al treilea că e bariton. Și ca să nu fie suparare l-au respins.

Își caută norocul în altă parte și astfel ajunge la Iași unde se înscrie la Conservator, la clasa lui State Dragomir, având colegi pe C. Ramadan, Miluc Gheorghiu, Sorana Bopa, Costache Antoniu, Alex Critico și alții. În paralel cu Conservatorul audiază și cursurile Facultății de Litere și Filosofie. În stagiunea 1918-1919 debutează pe scena Teatrului Național din Iasi în piesa “Fântâna Blanduziei” . Tot aici mai joacă rolul lui Chiriac din “O noapte furtunoasă” .
Dupa numai doi ani îl găsim angajat la Teatrul Național din Cluj. Curând se remarcă prin două creații care-i aduc simpatia studențimii care-l ovaționează în “Messalina” și “Butoreștii”. Rolul Amos din ultima piesă îi aduce un premiu constând într-o călătorie de studii la Viena. Reîntors în țară, este angajat la Teatrul Regina Maria, condus de soții Bulandra, unde joacă în patru piese și anume: “Don Juan, L’Aiglon” , “Cadavrul viu” și “Masca și obrazul” . Trece apoi la Teatrul Popular, înființat de Nicolae Iorga. Aici joacă cu mare succes rolul lui Raskolnikov din “Crimă și pedeapsă” .

Această îzbândă artistică îi deschide larg poarta Naționalului Bucureștean și din 1923 este angajat și nu-l va mai părăsi până la pensionare . În 1938 il regasim jucand la galeria vechiului Național, în rolul Hagi Tudose. Au urmat, de-a lungul anilor, “Hamlet”, “Coana Chirița” (Bârzoi), “Avram Iancu”, “Apus de soare”, “Pământ” (Boierul), “Patima de sub ulmi”, “Vlaicu-Vodă”, “Păpușile”, “Toți fiii mei”, “Dama cu camelii”. Au urmat apoi “Mama”, “Trenul blindat”, “Papucii fericirii”, “Tinerețe”, “Titanic Vals”, “Ion Vodă cel Cumplit”, “Egor Buliciov”, “Rapsodia țiganilor”, “Omul cu mârțoaga”, “Cetatea de foc”, “Bădăranii”, “Iuda”, “Dulcea pasăre a tinereții”, “Monna Vana”, “Complotul condamnaților”, “Maria Stuart”, “Frații Karamazov”, “Oameni pe un sloi de gheață”, “Patima roșie”, “Iulius Cezar” și multe altele.

La care se adaugă cele 11 filme în care a jucat, precum și sutele de imprimări la Radio,ce au imbogatit Fonoteca de Aur . Una din marile reușite ale carierei sale e rolul lui Ștefan cel Mare. La făurit ca personaj, întâia oară, într-o piesă azi uitată, Maria de Mangop de Mircea Dem. Rădulescu (1953). Apoi la desăvârșit în Apus de soare, la Naționalul din București . E cert că pentru generațiile posbelice ilustrul domnitor are chipul scenic dat de Calboreanu, așa cum pentru perioada anterioară îl avea pe acela creat de Nottara, iar pentru generatiile mai noi de Gheorghe Cozorici.

Se stinge din viata la 12 iulie 1986 in Bucuresti.