Georges Auric

Georges Auric, pe numele complet Georges Abel Auric, s-a născut la 15.02.1899, în Lodeve, Herault, Franța, și a decedat la 23.07.1983, în Paris, Franța. Georges Auric a fost muzician, compozitor, care a studiat sub îndrumarea lui Vincent D'Indy (un devotat al lui Cesar Franck și al școlii germane de compoziție simfonică) și a urmat cursurile Conservatorului din Paris (1920). Până la 20 de ani, orchestrase și compusese muzică pentru balet și scenă. Având un anumit interes pentru avangardă, a devenit prieten cu Erik Satie și dramaturgul Jean Cocteau și s-a alăturat prietenilor lor, grupul muzical Les Six. Auric s-a dedicat criticii muzicale pentru scurt timp, apoi a început să compună pornind de la asocierile sale cu Les Six. Dar dezvoltarea sa stilistică avea să se dovedească a fi foarte clasică. Și-a continuat în special asocierea cu Cocteau, care s-a orientat spre filme, iar Auric s-a orientat spre scrierea de coloane sonore pentru film. Prima lor colaborare a fost pentru Sângele poetului (1930). Însă Auric a compus coloanele sonore pentru numeroase filme de format mic, alături de alți regizori francezi, în anii 1930 și în anii războiului. Prima sa coloană sonoră britanică a fost pentru Moartea nopții (1945). În același an, a compus și coloana sonoră pentru comedia lui Bernard Shaw, Cezar și Cleopatra (1945). În anul următor, a compus coloana sonoră pentru Frumoasa și Bestia (1946), iar mai târziu, pentru clasicul horror britanic Dama de pică (1949). Prima coloană sonoră americană a lui Auric a fost pentru comedia Vacanță la Roma (1953), regizată de William Wyler, cu Audrey Hepburn și Gregory Peck în rolurile principale. În anii 1950 și 1960, Auric a fost foarte ocupat cu numeroase filme franceze, dar și cu câteva producții britanice și americane notabile. Printre ele se numără: Heaven Knows, Mr. Allison (1957), Turn of the Screw, Inocentul (1961). A fost membru al juriului la Festivalul Internațional de Film de la Berlin din 1960, membru al juriului la Festivalul de Film de la Cannes din 1972. În restul anilor 1960 și sporadic la mijlocul anilor 1970, Auric a realizat și alte coloane sonore, în principal pentru televiziunea franceză, dar a fost ocupat începând cu 1962, să fie director al Operei din Paris. Oferind o finețe unică muzicii de film, George Auric a contribuit cu aproape 130 de partituri, plasându-se alături de unii dintre cei mai prolifici compozitori de film contemporani de la Hollywood. În plan personal, el a fost căsătorit cu Nora Auric, din 1930 până în 1982, la decesul ei; cu Michèle Battaïni, din 1982 până în 1983, la moartea sa.