Pionier al cinematografului, desenator, pictor, sculptor, iluzionist, scenarist, decorator, regizor și actor, el a fost creatorul spectacolului cinematografic, al filmului de ficțiune bazat pe mizanscenă, inventatorul trucajului. Fără să depășească estetica teatrului fotografiat (aparatul nemișcat se substituie spectatorului din sală) și fără să folosească subtilitățile montajului, abordează cele mai diverse genuri cinematografice de la feerie și film științifico- fantastic la actualitatea reconstituită și film-operă.
Titluri ce se rețin ca elogiu adus acestui deschizător de drumuri: Faust și Margareta, Pygmalion și Galateea, Cenușăreasa, Omul-orchestră, Jeanne d' Arc, Scufița Roșie, Călătoria în lună, Benvenuto Cellini, Castelul fermecat, Două sute de mii de leghe sub mări, Hamlet, Muschetarul reginei, La Polul Nord, Cavalerul zăpezilor.
George Méliès, pe numele complet Marie-Georges-Jean Méliès, s-a născut la 08.12.1861, în Paris, Franța, și a decedat la 21.01.1938, în Paris, Franța. Cineastul a fost activ în perioada 1888–1923. În plan personal, a fost căsătorit cu Eugénie Génin, din 1885 până în 1913, când ea a decedat; cu Jeanne d'Alcy, din 1925. A avut doi copii. Méliès a fost bine cunoscut pentru utilizarea efectelor speciale, tehnicilor precum îmbinările de substituție, expunerile multiple, culoarea pictată manual. De asemenea, a fost unul dintre primii realizatori de film care a folosit storyboarduri. Filmele sale, A Trip to the Moon (1902) și The Impossible Voyage (1904), ilustrează călătorii ciudate, suprarealiste, oarecum în stilul lui Jules Verne, și sunt considerate printre cele mai importante filme științifico-fantastice timpurii, deși abordarea lor este mai aproape de fantezie. Pe placa de comemorare a locului nașterii lui Méliès, scrie: „În acest bloc s-a născut la 8 decembrie 1861 Georges Méliès, creatorul spectacolului cinematografic, prestidigitator, inventator a numeroase iluzii”.
A fost fiul lui Jean-Louis Méliès și al soției sale olandeze, Johannah-Catherine Schuering. Tatăl său se mutase la Paris în 1843 fiind cizmar și a început să lucreze la o fabrică de cizme, unde a cunoscut-o pe mama lui Méliès. Tatăl lui Johannah-Catherine fusese producătorul oficial de cizme al curții olandeze înainte ca un incendiu să-i ruineze afacerea. În cele din urmă, cei doi s-au căsătorit, au fondat o fabrică de cizme de înaltă calitate pe Bulevardul Saint-Martin și au avut doi fii Henri și Gaston, iar până la nașterea celui de-al treilea fiu al lor, Georges, familia devenise bogată. Georges Méliès a urmat Liceul Michelet de la vârsta de șapte ani până când a fost bombardat în timpul Războiului franco-prusac. A a fost trimis apoi la Liceul Louis-le-Grand. Adesea apostrofat de profesori pentru că își acoperea caietele și manualele cu desene, tânărul Georges a început să construiască teatre de păpuși din carton la vârsta de zece ani și a trecut la crearea unor marionete mai sofisticate în adolescență. Méliès a absolvit liceul cu bacalaureat în 1880. După ce și-a terminat studiile, el s-a alăturat fraților săi în afacerea cu pantofi a familiei, unde a învățat să coasă. După trei ani de serviciu militar obligatoriu, tatăl său l-a trimis la Londra pentru a lucra ca funcționar pentru un prieten de familie și pentru a-și îmbunătăți limba engleză. În timp ce se afla la Londra, a început să viziteze Sala Egipteană, condusă de iluzionistul londonez John Nevil Maskelyne, și a dezvoltat o pasiune de-a lungul vieții pentru magia scenică. Méliès s-a întors la Paris în 1885, cu dorința să studieze pictura la Ecole des Beaux-Arts. Tatăl său, însă, a refuzat să-l sprijine financiar ca artist, așa că Georges s-a hotărât să supravegheze utilajele de la fabrica familiei. În același an, el a evitat dorința familiei sale de a se căsători cu cumnata fratelui său și s-a căsătorit cu Eugénie Génin, fiica unui prieten de familie ai cărei tutori îi lăsaseră o zestre considerabilă. Împreună au avut doi copii: Georgette, născută în 1888, și André, născut în 1901. În timp ce lucra la fabrica familiei, Méliès a continuat să-și cultive interesul pentru magia de scenă, participând la spectacole de la Théâtre Robert-Houdin, fondat de magicianul Jean Eugene Robert-Houdin. De asemenea, a început să ia lecții de magie de la Emile Voisin, care i-a oferit ocazia să susțină primele spectacole publice la Cabinet Fantastique al Muzeului de Ceară Grevin, și, mai târziu, la Galerie Vivienne. În 1888, tatăl lui Méliès s-a pensionat, iar Georges a vândut partea sa din afacerea familiei cu pantofi celor doi frați ai săi. Cu banii din vânzare și din zestrea soției sale, a cumpărat Théâtre Robert-Houdin. În următorii nouă ani, Méliès a creat personal peste 30 de iluzii noi care au adus mai multă comedie și spectacol melodramatic la spectacole, precum cele văzute de Méliès la Londra, iar participarea s-a îmbunătățit mult. Una dintre cele mai cunoscute iluzii ale sale a fost Omul decapitat recalcitrant, în care capul unui profesor este tăiat în mijlocul unui discurs și continuă să vorbească până când este înapoiat corpului său. Când a cumpărat Théâtre Robert-Houdin, Méliès l-a moștenit și pe mecanicul-șef al acestuia, Eugène Calmels și pe interpreți precum Jeanne d'Alcy, care avea să devină amanta lui și, mai târziu, a doua sa soție. În timp ce conducea teatrul, Méliès a fost și caricaturist politic pentru ziarul liberal La Griffe, care a fost editat de vărul său, Adolphe Méliès. La 28 decembrie 1895, Méliès a participat la o demonstrație privată specială a cinematografului fraților Lumière, oferită proprietarilor de case de spectacol pariziene. Méliès le-a oferit imediat fraților Lumière 10.000 de franci pentru una dintre mașinile lor, dar ei au refuzat, dornici să păstreze controlul asupra invenției lor și să sublinieze natura științifică a dispozitivului. Méliès, dornic să găsească un proiector de film pentru Théâtre Robert-Houdin, s-a îndreptat spre alți inventatori din America și Europa, care experimentau mașini similare invenției Lumière, deși la un nivel mai puțin sofisticat din punct de vedere tehnic. Acționând probabil după un pont de la Jeanne d'Alcy, care ar fi văzut proiectorul de film Animatograph al lui Robert W.Paul în timpul turneului în Anglia, Méliès a călătorit la Londra. A cumpărat un animatograf de la Paul, precum și câteva scurtmetraje vândute de Paul și de Edison Manufacturing Company. Din aprilie 1896, Théâtre Robert-Houdin prezenta filme. Méliès, după ce a studiat designul Animatografului, a modificat mașina astfel încât să servească drept cameră de film. În septembrie 1896, Méliès, Lucien Korsten și Lucien Reulos au brevetat Kinétographe Robert-Houdin, o cameră-proiector din fontă. Până în 1897, tehnologia a avansat și camerele foto mai bune au fost puse în vânzare la Paris, ceea ce l-a determinat pe Méliès să renunțe la propriul său aparat foto și să cumpere câteva camere mai bune fabricate de Gaumont, Lumiere, Pathe. Méliès a regizat peste 500 de filme între 1896 și 1913, cu o durată cuprinsă între unu și patruzeci de minute. Ca subiect, aceste filme sunt adesea similare cu spectacolele de teatru de magie pe care le făcea Méliès, conținând evenimente imposibile, cum ar fi obiecte care dispar sau își schimbă dimensiunea. Aceste filme cu efecte speciale timpurii au fost în esență lipsite de intrigă. Efectele speciale au fost folosite doar pentru a arăta ceea ce era posibil, mai degrabă decât pentru a îmbunătăți narațiunea generală. Filmele timpurii ale lui Méliès au fost în mare parte compuse din efecte individuale în cameră, utilizate pentru întregul film. De exemplu, după ce a experimentat expunerea multiplă, Méliès și-a creat filmul The One-Man Band în care a interpretat șapte personaje diferite simultan. El a început să filmeze primele sale pelicule în mai 1896 și să le proiecteze la Théâtre Robert-Houdin. La sfârșitul anului 1896, el și Reulos au fondat Star Film Company, Korsten acționând ca operator principal de cameră. Multe dintre primele sale filme au fost copii și remake-uri ale filmelor fraților Lumière, făcute pentru a concura cu cei 2000 de clienți zilnici ai Grand Café. Acesta a inclus primul său film, Playing Cards, care este similar cu un film Lumière timpuriu. Multe dintre celelalte filme ale sale au reflectat talentul lui Méliès pentru teatralitate și spectacol, cum ar fi A Terrible Night, în care un oaspete al hotelului este atacat de o ploșniță uriașă. În primele filme, Méliès a început să experimenteze (și adesea să inventeze) efecte speciale care erau unice pentru realizarea filmului. Acest lucru a început, când camera s-a blocat în mijlocul unei fotografii și un autobuz Madeleine-Bastille s-a transformat într-un funicular, iar femeile s-au transformat în bărbați. Trucul de înlocuire, numit trucul stop, fusese descoperit. El a folosit pentru prima dată aceste efecte în The Vanishing Lady, în care trucul magic de atunci clișeu al unei persoane care dispare de pe scenă prin intermediul unei trape este sporit de persoana care se transformă într-un schelet până când în cele din urmă reapare pe scenă. În septembrie 1896, Méliès a început să construiască un studio de film pe proprietatea sa din Montreuil, în afara Parisului. Clădirea scenei principale a fost realizată în întregime din pereți și tavane de sticlă, astfel încât să permită lumina soarelui pentru expunerea filmului, iar dimensiunile sale erau identice cu cele ale Théâtre Robert-Houdin. Proprietatea mai includea o magazie pentru dressinguri și un hangar pentru construcția decorurilor. Pentru restul carierei sale cinematografice, și-a împărțit timpul între Montreuil și Théâtre Robert-Houdin. În total, Méliès a făcut 78 de filme în 1896 și 52 în 1897, care includ documentare, comedii, reconstituiri istorice, drame, trucuri de magie și povești cu zâne. În 1897, Méliès a fost solicitat de popularul cântăreț Paulus să realizeze filme cu spectacolele sale. Deoarece Paulus a refuzat să cânte în aer liber, aproximativ treizeci de lămpi cu arc și mercur s-au folosit în studioul Méliès. Filmele au fost proiectate ca Paulus Chantant la Ba-Ta-Clan, unde Paulus s-a așezat în spatele ecranului cinematografului și a cântat melodiile dând astfel iluzia cinematografiei cu sunet. Star Films a realizat și Peeping Tom at the Seaside, A Hypnotist at Work, After the Ball, care este singurul dintre aceste filme care a supraviețuit, și are în rol principal pe Jeanne d'Alcy dezbrăcându-se într-un tricou de culoarea cărnii. Între 1896 și 1900, Méliès a făcut și zece reclame pentru produse precum whisky, ciocolată și cereale pentru copii. În septembrie 1897, el a încercat să transforme Théâtre Robert-Houdin într-un cinematograf cu mai puține spectacole de magie și proiecții de filme în fiecare seară. Dar până la sfârșitul lui decembrie 1897, proiecțiile de film erau limitate doar la serile de duminică. Méliès a făcut doar 27 de filme în 1898, dar munca sa devenea din ce în ce mai ambițioasă și mai elaborată. Filmele sale au inclus o reconstituire istorică a scufundării USS Maine intitulată Divers at Work on the Wreck of the Maine, filmul cu trucuri magice The Famous Box Trick și feeria Visul astronomului. În acest film, Méliès joacă rolul unui astronom care face ca Luna să-și transforme laboratorul cu demonii și îngerii ce-l vizitează. De asemenea, a făcut una dintre primele sale satire religioase, Ispita Sfântului Antonie, în care o statuie a lui Iisus Hristos pe cruce este transformată într-o femeie seducătoare. A mai experimentat în A Dinner Under Difficulties, Peștera demonilor, Cele patru capete tulburătoare. Méliès a realizat 48 de filme în 1899, în timp ce a continuat să experimenteze cu efecte speciale, de exemplu în filmul de groază timpuriu Robbing Cleopatra's Tomb, în care o înfățișează pe mumia Cleopatrei înviată în timpurile moderne. O copie a filmului a fost descoperită în 2005 la Paris. În acel an, Méliès a realizat și reconstrucția istorică The Dreyfus Affair, un film bazat pe scandalul politic aflat atunci în desfășurare și controversat., în care căpitanul armatei franceze evreul Alfred Dreyfus a fost acuzat în mod fals pentru trădare de către comandanții săi. Méliès a fost pro-Dreyfus, iar filmul îl înfățișează pe Dreyfus cu simpatie ca fiind acuzat și încarcerat pe nedrept în închisoarea Insula Diavolului. La proiecțiile filmului, au izbucnit lupte între oameni din diferite părți ale dezbaterii, iar poliția a interzis în cele din urmă partea finală a filmului în care Dreyfus se întoarce la închisoare. Mai târziu în acel an, Méliès a realizat feeria Cenușăreasa, inspirată de basmul lui Charles Perrault. Filmul a durat șase minute și a avut o distribuție de peste 35 de persoane, inclusiv Bleuette Bernon în rolul principal. Filmul a avut un mare succes în Europa și în Statele Unite, mai ales în târguri și săli de muzică. Regizori americani, precum Thomas Edison, nemulțumiți de concurența din partea companiilor străine și, după succesul cu Cenușăreasa, au încercat să îl blocheze pe Méliès de la proiecția majorității filmelor în SUA; dar au descoperit curând procesul de creare a negativelor duplicate. Méliès și alții au înființat apoi în 1900 sindicatul Chambre Syndicale des Editeurs Cinématographiques ca o modalitate de a se apăra pe piețele externe. Méliès a fost numit primul președinte al sindicatului, a servit până în 1912, iar Théâtre Robert-Houdin a fost sediul grupului. Aproximativ în aceeași perioadă, el a folosit succesul financiar al filmelor sale pentru a extinde studioul de la Montreuil, ceea ce i-a permis să creeze decoruri și mai elaborate și spațiu de depozitare suplimentar pentru arhiva sa în creștere de recuzită, costume și alte suveniruri. În 1900, el a realizat multe filme, inclusiv Ioana d'Arc, de 13 minute, The One-Man Band, Visul de Crăciun. În 1901, Méliès a produs The Brahmin and the Butterfly, în care el înfățișează un brahman care transformă o omidă într-o femeie frumoasă cu aripi, dar el însuși este transformat într-o omidă; feeria Red Riding Hood and Bluebeard, ambele bazate pe poveștile lui Charles Perrault; Off to Bloomingdale Asylum. În 1902, Méliès a început să experimenteze cu mișcarea camerei pentru a crea iluzia unui personaj care își schimbă dimensiunea. Acest efect a fost folosit în Diavolul și statuia, Omul cu cap de cauciuc. În mai 1902, Méliès a realizat filmul A Trip to the Moon, care se baza pe romanul lui Jules Verne din 1865, De la Pământ la Lună, pe continuarea sa din 1870, Around the Moon și pe romanul lui HG Wells din 1901, Primii oameni pe Lună. În film, Méliès joacă rolul profesorului Barbenfouillis, un personaj asemănător cu astronomul pe care l-a jucat în Visul astronomului, în 1898. Profesorul Barbenfouillis este președintele Clubului Astronomului și propune o expediție pe Lună. Un vehicul spațial sub forma unui obuz de artilerie mare este construit în laboratorul său și el îl folosește pentru a lansa șase oameni (inclusiv el însuși) într-o călătorie către Lună. Vehiculul este împușcat dintr-un tun mare în spațiu și îl lovește în ochi pe Omul din Lună. Grupul explorează suprafața Lunii înainte de a merge la culcare. În timp ce visează, sunt observați de zeița Lunii, Phoebe, interpretată de Bleuette Bernon. Apoi, ei sunt atacați și capturați de un grup de extratereștri Moon, jucați de acrobații din Folies Bergere. Ei reușesc să scape și sunt urmăriți până la nava lor spațială. Apoi, cu ajutorul unei frânghii atașate de nava spațială, bărbații, împreună cu un extraterestru, cad de pe Lună înapoi pe Pământ, aterizează în ocean (unde un rezervor de pești suprapus creează iluzia oceanului adânc). În cele din urmă, nava este remorcată la țărm, iar aventurierii care se întorc sunt sărbătoriți de către orășeni. La 14 minute, a fost cel mai lung film al lui Méliès până la acea dată și a costat 10.000 de franci pentru a fi produs. Filmul a avut un succes enorm în Franța și în întreaga lume, iar Méliès a vândut atât versiuni alb-negru, cât și colorate manual. Filmul l-a făcut celebru în Statele Unite, unde producători precum Thomas Edison, Siegmund Lubin, William Selig au produs copii ilegale și au câștigat sume mari de bani din ele. Această încălcare a drepturilor de autor l-a determinat pe Méliès să deschidă un birou Star Films în New York City, împreună cu fratele său, Gaston, responsabil. Gaston nu a avut succes în afacerea cu pantofii și a acceptat să se alăture fratelui său în industria filmului. El a călătorit la New York în noiembrie 1902 și a descoperit amploarea afacerilor. Gaston a deschis sucursala din New York, pregătit să urmărească pe toți falsificatorii și pirații. El a fost asistat de Lucien Reulos, care era soțul cumnatei lui Gaston, Louise de Mirmont. În 1902, Méliès a continuat cu producția Încoronarea lui Edward al VII-lea, care reconstituie încoronarea noului rege britanic. Filmul a fost făcut înainte de evenimentul propriu-zis (din moment ce i s-a interzis accesul la încoronare) și a fost comandat de Charles Urban, șeful Warwick Trading Company și reprezentantul Star Films la Londra. Filmul era gata să fie lansat în ziua încoronării; cu toate acestea, evenimentul a fost amânat pentru șase săptămâni din cauza sănătății lui Edward. Acest lucru i-a permis lui Méliès să adauge în film imagini reale ale procesiunii trăsurilor. Filmul a avut succes financiar și regelui Edward al VII-lea i-a plăcut. Apoi, Méliès a făcut feeriile Călătoriile lui Gulliver printre liliputieni și giganți, bazat pe romanul lui Jonathan Swift, și Robinson Crusoe, bazat pe romanul lui Daniel Defoe. În 1903, Méliès a realizat Regatul zânelor. Printuri ale filmului au supraviețuit în arhivele de film ale Institutului Britanic de Film și ale Bibliotecii Congresului din SUA. Și-a perfecționat efectele în Ten Ladies in One Umbrella și The Melomaniac. A încheiat anul cu un film bazat pe legenda lui Faust, Damnation of Faust. Filmul este bazat pe o operă a lui Hector Berlioz, dar acordă mai puțină atenție poveștii și mai mult efectelor speciale care reprezintă un tur al iadului. Acestea includ grădini subterane, ziduri de foc și ziduri de apă. În 1904, a făcut o continuare, Faust and Marguerite. De data aceasta, filmul a fost bazat pe o operă a lui Charles Gounod. Méliès a creat, de asemenea, o versiune combinată a celor două filme, care se va sincroniza cu principalele arii ale operelor. Mai târziu, în 1904, a continuat să facă filme de „înaltă artă”, cum ar fi Bărbierul din Sevilla. Producția sa majoră din 1904 a fost The Impossible Voyage despre o expediție în jurul lumii, în oceane și chiar către soare. În film, Méliès joacă rolul inginerului Mabouloff de la Institutul de Geografie Incoerentă, care este similar cu fostul profesor Barbenfouillis. Mabouloff conduce un grup în călătoria pe numeroasele Automobouloff, vehiculele pe care le folosesc în călătoriile lor. În timp ce bărbații călătoresc până la cele mai înalte vârfuri ale Alpilor, vehiculul lor continuă să se miște în sus și îi duce pe neașteptate la soare, care are o față asemănătoare omului de pe lună și înghite vehiculul. În cele din urmă, bărbații folosesc un submarin pentru a se lansa înapoi pe pământ și în ocean și sunt întâmpinați acasă de admiratori. Filmul a durat 24 de minute și a fost un succes. Mai târziu, în 1904, regizorul Folies Bergere, Victor de Cottens, l-a invitat pe Méliès să creeze un film cu efecte speciale care să fie inclus în revista teatrului său. Rezultatul a fost O excursie aventuroasă cu mașina, o satiră despre Leopold al II-lea al Belgiei. Filmul a fost proiectat la Folies Bergère înainte ca Méliès să înceapă să-l vândă ca producție Star Films. La sfârșitul anului 1904, Thomas Edison a dat în judecată compania americană de producție Paley & Steiner pentru încălcarea dreptului de autor pentru filme care aveau povești, personaje și chiar aranjamente filmate exact ca filmele pe care le făcuse Edison. Edison a inclus și Pathe Freres, Eberhard Schneider și Star Films în acest proces din motive nespecificate. Paley și Steiner s-au înțeles cu Edison în afara instanței (și ulterior au fost cumpărați de Edison) și cazul nu a mers niciodată în judecată. În 1905, Victor de Cottens i-a cerut lui Méliès să colaboreze cu el la The Merry Deeds of Satan, o revistă de teatru pentru Theatre du Chatelet. Méliès a contribuit cu două scurtmetraje pentru spectacole, Le Voyage dans l'espace (The Space Trip) și Le Cyclone, și a co-scris scenariul cu de Cottens pentru întreaga revistă. În 1905 se împlineau 100 de ani de la nașterea lui Jean Eugene Robert-Houdin, iar Théâtre Robert-Houdin a creat un spectacol special de sărbătoare, inclusiv noul truc scenic al lui Méliès în Les Phénomènes du Spiritisme. În același timp, își remodela și extindea studioul de la Montreuil instalând lumini electrice, adăugând o a doua scenă și cumpărând costume. Filmele lui Méliès din 1905 sunt The Palace of the Arabian Nights și feeria Visul lui Rip. În 1906, a adaptat legenda lui Faust, The Merry Frolics of Satan and The Witch. În 1907, Méliès a creat trei noi iluzii pentru scenă și le-a interpretat la Théâtre Robert-Houdin, în timp ce a continuat să producă filme, inclusiv Under the Seas și o versiune scurtă pentru Hamlet de William Shakespeare. Cu toate acestea, potrivit criticilor de film precum Jean Mitry, Georges Sadoul, popularitatea lui începuse să scadă. În 1908, Thomas Edison a creat Motion Picture Patents Company ca o modalitate de a controla industria filmului din Statele Unite și Europa. Companiile care s-au alăturat conglomeratului au fost Biograph, Vitagraph, Essanay, Selig, Kalem, Star Film Company-Méliès, Edison acționând ca președinte al colectivului. Star Films a fost obligat să furnizeze filme, iar Méliès a realizat 58 de filme în acel an pentru a îndeplini obligația. Gaston și-a stabilit propriul studio în Chicago, Méliès Manufacturing Company, care l-a ajutat pe fratele său să-și îndeplinească obligația față de Edison, deși Gaston nu a produs niciun film în 1908. În acel an, Méliès a realizat unul dintre cele mai ambițioase filme ale sale, Humanity Through the Ages, care povestește istoria oamenilor de la Cain la Abel până la Conferința de pace de la Haga din 1907. Filmul nu a avut succes, dar Méliès a fost mândru de el de-a lungul vieții. La începutul anului 1909, Méliès a prezidat „Congrès International des éditeurs de films” de la Paris. Sub președinția lui Méliès, congresul european a avut loc între 2 și 4 februarie 1909. Congresul a luat decizii importante privind închirierea filmului și adoptarea unui singur tip de perforare a filmului, pentru a dejuca pe Edison. La fel ca și alții, Méliès era nemulțumit de monopolul creat de Edison și dorea să riposteze. Membrii congresului au convenit să nu mai vândă filme, ci să le închirieze pentru perioade de patru luni doar membrilor propriei organizații și să adopte un număr de perforații standardizat pentru toate filmele. Méliès era nemulțumit de a doua dintre cele trei condiții, deoarece clienții săi principali erau proprietarii de târguri și săli de muzică. În toamna anului 1909 a produs nouă filme, inclusiv Whimsical Illusions, în care prezintă un efect magic pe scenă. În același timp, Gaston Méliès mutase compania de producție Méliès la Fort Lee, New Jersey. În 1910, Gaston a înființat Star Film Ranch, un studio în San Antonio, Texas, unde a început să producă filme western. Până în 1911, Gaston și-a redenumit filiala Star Films American Wildwest Productions și a deschis un studio în sudul Californiei. A produs peste o sută treizeci de filme între 1910 și 1912 și a fost sursa principală pentru îndeplinirea obligațiilor Star Films față de compania lui Thomas Edison. Între 1910 și 1912, Georges Méliès a produs foarte puține filme. În 1910, Méliès a încetat temporar să facă filme, deoarece a preferat să creeze un mare spectacol de magie Les Fantômes du Nil și să plece într-un turneu în Europa și Africa de Nord. Mai târziu în acel an, Star Films a semnat un acord cu Gaumont Film Company pentru a distribui toate filmele sale. Dar în toamna anului 1910, Méliès a încheiat o înțelegere cu Charles Pathe, care avea să-i distrugă cariera de film. Méliès a acceptat o sumă mare de bani pentru a produce filme și, în schimb, Pathe Freres să distribuie și să aibă dreptul de a edita aceste filme. Pathé a deținut actul atât la casa lui Méliès, cât și la studioul său din Montreuil, ca parte a tranzacției. Méliès a început imediat producția de filme mai elaborate, iar cele două pe care le-a produs în 1911 au fost Visul baronului Munchausen și Fereastra bisericii diabolice. În ciuda extravaganței lor, ambele filme au eșuat financiar. În 1912, Méliès a continuat să facă filme ambițioase, The Conquest of the Pole, inspirat de expediția lui Robert Peary la Polul Nord în 1909 și de expediția lui Roald Amundsen la Polul Sud în 1911, incluzând și elemente fantastice. Din păcate, Cucerirea Polului nu era profitabilă, iar Pathé a decis să își exercite dreptul de a edita filmele lui Méliès de atunci înainte. Una dintre ultimele feerii ale lui Méliès a fost Cenușăreasa sau papucul de sticlă, o repovestire de cincizeci și patru de minute a legendei Cenușăreasa, filmată cu noi lentile de focalizare profundă, în aer liber, în loc de pe fundal de teatru. Pathé l-a angajat pe rivalul de multă vreme al lui Méliès, Ferdinand Zecca, să reducă filmul la treizeci și trei de minute, dar a fost neprofitabil. După experiențe similare cu The Knight of the Snows și The Voyage of the Bourrichon Family la sfârșitul anului 1912, Méliès și-a rupt contractul cu Pathé. Între timp, Gaston Méliès și-a dus familia și o echipă de filmare de peste douăzeci de oameni în Tahiti în vara anului 1912. Pentru tot restul acelui an și până în 1913, el a călătorit prin Pacificul de Sud și Asia și a trimis filmări înapoi către fiul său, la New York. Filmările au fost adesea deteriorate sau inutilizabile, iar Gaston nu a mai putut să-și îndeplinească obligația Star Films față de compania lui Thomas Edison. Până la sfârșitul călătoriilor sale, Gaston Méliès a pierdut 50.000 de dolari și a trebuit să vândă filiala americană a Star Films către Vitagraph Studious. Gaston s-a întors în cele din urmă în Europa și a murit în 1915. El și Georges Méliès nu au mai vorbit niciodată unul cu celălalt. Când Méliès și-a rupt contractul cu Pathé în 1913, nu avea nimic cu care să-și acopere datoria față de acea companie. Deși un moratoriu declarat la începutul Primului Război Mondial, în 1914, l-a împiedicat pe Pathé să ia în stăpânire casa lui și studioul Montreuil, Méliès a fost falimentat și nu a putut continua să facă filme. Criza finală a fost moartea primei soții a lui Méliès, Eugénie Génin, în mai 1913, lăsându-l singur să-și crească fiul și fiica. Războiul a închis Théâtre Robert-Houdin timp de un an, iar Méliès a părăsit Parisul cu cei doi copii ai săi timp de câțiva ani. În 1917, armata franceză a transformat clădirea principală a garsonierelor din proprietatea sa din Montreuil într-un spital pentru soldații răniți. Méliès și familia sa au transformat apoi cel de-al doilea platou de studio într-o scenă de teatru și au jucat acolo peste 24 de spectacole până în 1923. În timpul războiului, armata franceză a confiscat peste patru sute de exemplare originale ale Star Films și le-a topit pentru a recupera argint și celuloid din care armata făcea tocuri pentru pantofi. În 1923, Théâtre Robert-Houdin a fost dărâmat pentru a reconstrui Bulevardul Haussman. În același an, Pathé a reușit în sfârșit să preia Star Films și studioul Montreuil. Înfuriat, Méliès a ars toate negativele filmelor sale pe care le păstrase la studioul Montreuil, precum și majoritatea decorurilor și costumelor. Drept urmare, multe dintre filmele sale nu există astăzi. Cu toate acestea, puțin peste două sute de filme Méliès au fost păstrate și sunt disponibile pe DVD din decembrie 2011. Méliès a fost în mare parte uitat și ruinat financiar până în decembrie 1925, când s-a căsătorit cu amanta lui de multă vreme, actrița Jeanne d'Alcy. Cuplul și-a câștigat existența lucrând la un mic stand de bomboane și jucării deținut de d'Alcy în holul principal al Gării Montparnasse. Cam în același timp, a început redescoperirea treptată a carierei lui Méliès. În 1924, jurnalistul Georges-Michel Coissac a reușit să-i dea de urmă și să-i ia un interviu pentru o carte despre istoria cinematografiei. Coissac, care spera să sublinieze importanța pionierilor francezi pentru filmul timpuriu, a fost primul istoric de film care a demonstrat importanța lui Méliès pentru industrie. În 1926, impulsionată de cartea lui Coissac, revista Ciné-Journal l-a localizat pe Méliès, care lucra în Gara Montparnasse, și i-a comandat un memoriu. Până la sfârșitul anilor 1920, mai mulți jurnaliști au început să cerceteze pe Méliès și opera vieții sale, creând un nou interes pentru el. Pe măsură ce prestigiul său a început să crească în lumea filmului, i s-a acordat mai multă recunoaștere și, în decembrie 1929, a avut loc o retrospectivă de gală a operei sale la Salle Pleyel. În memoriile sale, Méliès a spus că la eveniment „a trăit unul dintre cele mai strălucitoare momente din viața sa”. În cele din urmă, Georges Méliès a fost numit Cavaler al Legiunii de onoare; medalia i-a fost înmânată în octombrie 1931 de Louis Lumière, care a spus că Méliès a fost „creatorul spectacolului cinematografic”. Cu toate acestea, nenumăratele laude pe care le primea nu i-au îmbunătățit mijloacele de existență și nu i-au redus sărăcia. Într-o scrisoare către regizorul francez Eugene Lauste, Méliès a scris că „din fericire, sunt puternic și sănătos. Dar este greu să lucrez 14 ore pe zi fără să am duminică sau vacanță, iarna într-o cutie de gheață și într-un cuptor, vara." În 1932, Societatea Cinematografică a aranjat un loc pentru Méliès, nepoata sa Madeleine și Jeanne d'Alcy la La Maison de Retraite du Cinéma, casa de bătrâni a industriei cinematografice din Orly. Méliès a fost foarte ușurat să fie admis în casă și i-a scris unui jurnalist american: „Cea mai mare satisfacție a mea este să fiu sigur că nu voi fi o zi fără pâine și acasă !” . În Orly, Méliès a lucrat cu câțiva regizori mai tineri la scenarii pentru filme care nu au fost făcute niciodată. De asemenea, a jucat în câteva reclame cu Prévert în ultimii săi ani. Langlois și Franju îl cunoscuseră pe Méliès în 1935 și în 1936 au închiriat o clădire abandonată pe proprietatea casei de bătrâni din Orly pentru a-și depozita colecția de amprente de film. Apoi i-au încredințat cheia clădirii lui Méliès, iar el a devenit primul conservator al ceea ce avea să devină în cele din urmă Cinémathèque Francaise. Deși nu a reușit niciodată să facă un alt film după 1912 sau să monteze un alt spectacol de teatru după 1923, a continuat să deseneze, să scrie și să consilieze tinerii admiratori de film și teatru până la sfârșitul vieții sale. La sfârșitul anului 1937, Méliès se îmbolnăvise și Langlois a aranjat ca el să fie internat la Spitalul Léopold Bellan din Paris. Langlois devenise aproapiat de cineast, iar el și Franju l-au vizitat cu puțin timp înainte de moarte. Méliès le-a arătat unul dintre ultimele sale desene cu o sticlă de șampanie cu dopul rupt și clocotind. Apoi le-a spus: "Râdeți, prietenii mei. Râdeți cu mine, râdeți pentru mine, că vă visez visele". Georges Méliès a murit de cancer la 21 ianuarie 1938, la vârsta de 76 de ani, la doar câteva ore după moartea lui Emile Cohl, un alt mare pionier al filmului francez, și a fost înmormântat în Cimitirul Pere Lachaise. Walt Disney, când a primit Legiunea de Onoare în 1936, și-a exprimat recunoștința pentru Méliès și colegul său, Emile Cohl, spunând că „au descoperit mijloacele de a pune poezia la îndemâna omului de pe stradă”. Clipurile muzicale ale single-ului Queen din 1995, Heaven for Everyone, și ale single-ului The Smashing Pumpkins din 1996, Tonight, Tonight, au fost inspirate de filmele lui Méliès. Romanul din 2007, Invenția lui Hugo Cabret de Brian Selznick se concentrează pe viața de mai târziu a lui Méliès. A fost adaptat în filmul din 2011, Hugo, de Martin Scorsese, unde Méliès este interpretat de Sir Ben Kingsley. Versiunea de film include reconstituiri ale unora dintre scenele fantastice care au apărut în primele filme ale lui Méliès. Acesta a fost inclus în Hall of Fame de Science Fiction și Fantasy în 2015 și în Visual Effects Society Hall of Fame în 2017. La 3 mai 2018, Google l-a onorat pe Méliès cu primul său eveniment doodle de realitate virtuală, care conține teme ale numeroaselor sale filme. Datorită unei varietăți de factori, doar aproximativ 200 din cele peste 500 de filme ale lui Méliès mai există. Acești factori includ distrugerea de către Méliès a negativelor sale originale, confiscarea de către armata franceză a printurilor sale și deteriorarea tipică a majorității filmelor realizate înainte de 1950. Majoritatea filmelor păstrate provin de la Biblioteca Congresului SUA, datorită faptului că fratele său, Gaston, a trimis printuri pe hârtie ale fiecărui cadru al tuturor noilor filme Star pentru a păstra drepturile de autor atunci când a înființat filiala americană a Star Films, în 1902. Toate aceste detalii ale creației și vieții lui Méliès sunt evidențiate în filmul-omagiu Hugo, regizat de Martin Scorsese.
